Un pilon important în dezvoltarea economică a Aradului
Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, Patronatul Național Român, filiala Arad, este aproape de mediul de afaceri din România prin colectarea de cât mai multe informații economice care pot fi puse la dispoziția unui număr mare de structuri de conducere din administrațiile locale și centrale, pentru ca în deciziile acestora să fie reflectată cât mai transparent posibil realitatea economică românească.
În acest sens, săptămâna trecută, a fost atras alături de Patronatul Național Român unul din cei mai mari angajatori ai economiei Aradului dar și un jucător important în economia româneasca din domeniul Automotive Leoni Wiring Systems SRL. „Leoni este una din cele mai active societăți din România care pe lângă cei peste 3000 de angajați, mai asigură pe orizontală contracte pentru alte peste 400 de companii, mare parte românești. Este foarte important ca în România să formăm un mediu de afaceri predictibil și stabil pentru ca jucătorii să poată să își dezvolte în continuare afacerile iar economia românească să prospere. Patronatul Național Român Arad va apăra interesele tuturor membrilor săi, membri care demonstrează că sunt jucători corecți în economie”, susţin reprezentanţii Patronatului.
„Patronatul Național Român, filiala Arad, va demara o serie de activități economice, în baza cererilor colectate de la membri săi, de formare profesională dar și de identificare a diverselor blocaje economice dar și juridice, în scopul de a forma un climat de afaceri benefic investițiilor care să creeze plusvaloare în economie. Vom iniția o serie de dialoguri pentru informarea tuturor actorilor din economie despre realitățile colectate direct”, a declarat Marcel Măinescu, pim-vicepresedintele Patronatului Naţional Român, filiala Arad.