Un nou termen pentru depunerea propunerilor de proiecte în vederea obţinerii fondurilor aferente investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice
Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism şi membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, a fost modificată data până la care se pot depune proiectele pentru obţinerea fondurilor aferente investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii). Astfel, noul termen este 28 martie.
„28 martie 2023 este noul termen până la care se pot depune propunerile de proiecte pentru a obține finanțare pentru sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii).
Solicitanții eligibili sunt microîntreprinderile, IMM-urile și întreprinderile mari constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau constituite în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărei naționalitate o dețin și cu condiția înregistrării la ONRC în România.
Bugetul total estimat al schemei este de 258.700.000 euro”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Mai informații sunt disponibile AICI.