FOTO | Un arădean și-a găsit mașina lovită în Centru și cere ajutor pentru prinderea fugarului
Se întâmplă tot mai des ca arădeni să-și găsească mașinile avariate în parcări și să ceară ajutor pe rețelele de socializare pentru prinderea celor vinovați, iar uneori chiar reușesc acest lucru datorită sutelor de oameni care le distribuie mesajele.
Pe asta mizează și un tânăr care a avut ghinionul să-și găsească autoturismul lovit. El parcase lângă Biserica Roșie, iar un șofer neatent i-a lovit autoturismul în partea din spate și a plecat fără să se gândească să-l caute pe proprietar.
”Mi-am găsit mașina lovită. Era parcată lângă Biserica Roșie. Accidentul s-a petrecut în intervalul luni după-masă - marți dimineață. Se observă urme de vopsea albastră. Mașina vinovată ar trebui să fie avariată în dreapta față. Dacă întâmplător există cineva care să ofere informații, aș fi recunoscător. Mulțumesc mult!”, a scris păgubitul pe Facebook, mesajul său fiind preluat deja și redistribuit de mulți arădeni.
Dacă vreți să-l ajutați pe șofer să-l prindă pe cel vinovat, puteți prelua și distribui mesajul de AICI.