Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ultimele stiri

Tradițiile de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului este prilejul prin care întreaga familie se reunește și creează noi amintiri frumoase. 

Comentează 0

România - locul 5 la CM de tenis de masă pentru junori. Din lot a făcut parte şi un arădean

Recent s-a derulat, în Franţa, Campionatul Mondial de juniori la tenis de masă. 

Comentează 0

Ce nu trebuie să faci în ziua de Crăciun

Această sărbătoare magică bate la ușă, iar tu te afli în pragul ultimelor pregătiri. Iată ce nu trebuie să faci în ziua de Crăciun, dacă vrei să îți meargă bine tot anul! 

Comentează 1

4 lucruri controversate, pe care toți le credem, despre NAȘTEREA LUI IISUS

Cu toții (sau, fie, aproape toți) știm că de Crăciun sărbătorim nașterea Domnului Iisus Hristos dar asta nu e tot. Sunt atâtea detalii și lucruri mai puțin cunoscute pe care sigur nu le-ai auzit până acum.

Comentează 3

Acţiuni caritabile şi de promovare susţinute, pe final de an, de Suporter Club UTA

Suporter Club UTA a desfășurat alături de clubul fanion al Aradului a organizat câteva acțiuni de sezon, cu scopul de a promova imaginea clubului.

Comentează 0

Un fotograf a surprins incendiul din Colectiv, fără să ştie. NOI IMAGINI de la tragedie

Tragedia de la clubul Colectiv răscoleşte sufletele familiilor îndoliate şi ale victimelor. La aproape două luni de la incendiu, noi imagini din seara concertului au fost făcute publice de un fotograf, care a reuşit …

Comentează 1

Cele mai spectaculoase imagini ale anului 2015

Faceţi cunoştinţă cu cei mai neobişnuiţi oameni şi cele mai spectaculoase animale şi fenomene naturale, care demonstrează cât de diversă şi de uimitoare este lumea noastră. Pixee Fox are 25 de ani şi este …

Comentează 0

VIITOARE PÎRTIE DE SCHI LA HOREA ÎN ALBA și AMBASADA MOȚILOR DE LA BUCUREȘTI

După ce am făcut o prezentare a comunei Horea din Apuseni, și am prezentat  apoi în partea a doua unul dintre cele mai pitorești sate din Apuseni, Mătișeștiul și cele doisprezece izvoare binecuvîntate de …

Comentează 0

A murit de cancer. După 2 ani, înainte de Crăciun, familia a primit o scrisoare de la ea

O femeie care a murit de cancer a lăsat în urmă o scrisoare cu câteva dorinţe, care a ajuns la destinatari - soţul şi copiii ei - după doi ani, înainte de Crăciun, scrie Buzzfeed.com.

Comentează 0

Mesajul incredibil al unui român pentru preotul care a venit să-i sfinţească casa

Locatarul unui bloc s-a pregătit ca la carte pentru popii care vin să sfinţească casa în Ajun de Crăciun. Mesajul incredibil pe care a ales să îi lase acestuia pe uşa de la intrare a devenit viral pe internet.

Comentează 1

Urmareste-ne pe:

🔀Nu rata

Rămas bun, profesor Pavel Belean

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a publicat pe site-ul instituției un mesaj în memoria celui care fost Pavel Belean, director …

Comentează

România, din nou membră în Comisia de Statistică a ONU pentru un mandat de patru ani

România a obținut un nou mandat în prestigioasa Comisie de Statistică a Organizației Națiunilor Unite, revenind astfel în acest …

Comentează

Expoziția „Istorie economică arădeană. Societăți pe acțiuni. Colecția Alois Weil”, deschisă la Complexul Muzeal Arad

Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Asociația Culturală „Colecția Alois Weil” și în parteneriat cu Biblioteca …

Comentează

China respinge noile amenințări tarifare ale lui Trump

Reacție fermă de la Beijing la anunțul liderului american China a transmis un mesaj categoric după ce președintele american Donald Trump a …

Comentează 1

300 de ani de învățământ în limba germană în Aradul Nou

Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad împreună cu Forumul Democrat al Germanilor Arad și Cercul Cultural …

Comentează

Prima victorie a echipei UAV în calificările pentru Campionatul Universitar de Fotbal

Primul meci și prima victorie pentru fotbaliștii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (antrenor: Claudiu Bulzan), în fața …

Comentează

Vacanță de 1 Mai la mare? CFR Călători introduce trenuri suplimentare spre litoral

Mai multe opțiuni pentru turiștii care aleg marea Pentru minivacanța de 1 Mai, CFR Călători extinde rețeaua de transport spre litoral. …

Comentează

Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână

În perioada 04–06 aprilie 2025, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 69 de situații de urgență …

Comentează

UAV - Forumul Global privind Dreptul Internațional: Perspective publice, private și penale

Institutul de Studii Geopolitice al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (IGS-UAV), în colaborare cu Institutul European de …

Comentează

Pictat de Dali într-o terifiantă ședință de spiritism

P(r)oza zilei: Pictat de Dali într-o terifiantă ședință de spiritism Iată portretul pe care mi l-a făcut Salvador Dali (cu ajutorul …

Comentează 2