Ultimele stiri
Glad Varga (PNL): „Realizarea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice a fost adoptată tacit în Senat!”
Propunerea legislativă privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehiculele electrice a fost adoptată tacit în Senat. În continuare, ea va urma procedura parlamentară şi va intra în dezbatere …
Ultimele zile de înscrieri la TRIATLONUL ARADULUI – ediția a IV-a
Până în 4 decembrie 2017 se mai pot face înscrieri la Triatlonul Aradului, ediția 2017, un eveniment dedicat sportivilor amatori care pot participa la următoarele curse: • Triatlonul …
Trei aparate performante pentru hemodializă la Spitalul Județean Arad
Trei aparate performante au fost achiziționate zilele acestea din bani proveniți de la Primăria Municipiului Arad pentru Stația de Hemodializă din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Valoarea …
Asociaţia Economică Germano-Română DRW Arad preia iniţiativa pentru dezvoltarea aeroportului Arad
Aeroportul din Arad are tot mai multe şanse să devină operaţional, pentru curse regulate interne şi externe, și datorită interesului investitorilor germani din municipiu sau județ. Waldemar Steimer, preşedintele …
HC Beldiman şi-a îmbunătăţit linia de clasament după primul turneu de sală al CN
La Reşiţa a avut loc primul turneu de sală al seriei G din cadrul Campionatului Naţional de handbal masculin - categoria juniori III. La start s-au aflat ţi 2 reprezentante ale Aradului. Dintre acestea HC Beldiman a reuşit …
Glad Varga (PNL): „Noile atribuţii ale poliţiştilor locali privind circulaţia pe drumurile publice au fost adoptate tacit de Senat”
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, având ca obiect atribuţiile poliţiei locale în acest domeniu, a fost …
Scandal în Parlament. Opoziția cere demisia lui Liviu Dragnea
Scandal în Parlament după declarația comună transmisă marți de Liviu Dragnea și Calin Popescu Tariceanu către Departamentul de Stat american! Deputații PNL cer demisia lui Dragnea din funcția de președinte al …
Programul manifestărilor științifice prilejuite de Ziua Națională a României, la Arad
Ca în fiecare an, Consiliului Judeţean Arad organizează – prin Centrul Cultural Judeţean – Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice dedicată Zilei Naţionale a României, în colaborare cu …
„Săptămâna legumelor şi fructelor donate” la Colegiul Național „Vasile Goldiş”
Profesorii coordonatori SNAC, din Colegiul Național „Vasile Goldiş” Arad, au iniţiat în perioada 20-24 noiembrie, acţiuni dedicate „Săptămânii legumelor şi fructelor donate”.
Workshop transfrontalier „Pas cu pas pentru îmbunătățirea relației părinte-copil!”
Liceul Tehnologic „Francisc Neuman” din Arad a găzduit cea de-a doua ediție a workshop- ului cu tema „Pas cu pas pentru îmbunătățirea relației părinte-copil!”. Acțiunea este …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …
Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat
A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …
Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă la Gara CFR (Foto)
În această dimineață de 16 Aprilie, în jurul orei 10:30, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului …
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române
Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …
Cu Filiala Arad a Retromobil Club România în Piața Avram Iancu (Foto)
Și în acest sfârșit de săptămână ,,Muzeul pe roți al României" a invitat arădenii ca în fiecare primăvară …
Tipuri de piele pentru tapițerie și design interior: piele naturală, piele perforată și piele naturală la metru
Pielea a fost dintotdeauna un material asociat cu eleganța, durabilitatea și rafinamentul. Fie că vorbim despre tapițerie auto, mobilier, …
Incendiu la deșeuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu
Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …