Ultimele stiri
Poliţiştii au pus gând rău comercianţilor de petarde
Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu dosar penal după ce acesta ar fi fost prins în flagrant de către polițiștii Biroului de Ordine Publică împreună cu cei ai Serviciului Arme, Explozivi …
Familia Regală petrece Crăciunul și Revelionul la Săvârșin. Vezi ce program are
Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu se vor afla la Săvârșin de Crăciun și Anul Nou, alături de ASR Principesa Sofia.
„Revoluţia din Decembrie 1989 m-a marcat pentru tot restul vieţii!”
În contextul împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română, publicăm un interviu realizat de cunoscutul jurnalist și publicist arădean Emil Șimăndan cu Valentin Voicilă, liderul Revoluției de la …
Seminarul Teologic Ortodox din Arad a sărbătorit 25 de ani de la înfiinţare
Joi, 19 Decembrie 2019, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, un eveniment cultural-artistic sub genericul …
Pomana Porcului de la Pecica a ajuns la ediţia a zecea
Evenimentul gastronomic al finalului de an la Pecica ajunge în acest an la cea de a zecea ediţie. Pomana Porcului Pecica va avea loc duminică, 29 decembrie, începând cu orele 8:00, în locaţia …
Corala preoților Arhiepiscopiei Aradului a concertat la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, a avut loc joi, 19 decembrie 2019, …
Restricții de circulație pentru „Omagierea eroilor Revoluției din Decembrie 1989”
În perioada 21.12 - 23.12.2019, în vederea bunei desfășurări a evenimentului „Omagierea eroilor Revoluției din Decembrie 1989”, se vor institui unele restricții de circulație, în zona centrală …
Votaţi cei mai buni boboci ai liceelor arădene!!!
A XIV-a ediție a Balului Balurilor aduce pe scena teatrului arădean pe cei mai talentați și frumoși boboci ai generației 2019, pe data de 20 decembrie, la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" din Arad.
Accident pe podul din Micălaca
În această dimineață, în jurul orei 5:00, un accident rutier a avut loc pe podul ce leagă cartierele Subcetate și Micălaca. Un autoturism în care se afla doar șoferul acestuia s-a rostogolit și s-a lovit …
300 de ani de învățământ în limba germană în Aradul Nou
Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad împreună cu Forumul Democrat al Germanilor Arad și Cercul Cultural …
Prima victorie a echipei UAV în calificările pentru Campionatul Universitar de Fotbal
Primul meci și prima victorie pentru fotbaliștii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (antrenor: Claudiu Bulzan), în fața …
Vacanță de 1 Mai la mare? CFR Călători introduce trenuri suplimentare spre litoral
Mai multe opțiuni pentru turiștii care aleg marea Pentru minivacanța de 1 Mai, CFR Călători extinde rețeaua de transport spre litoral. …
Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână
În perioada 04–06 aprilie 2025, pompierii militari arădeni au intervenit pentru gestionarea optimă a celor 69 de situații de urgență …
UAV - Forumul Global privind Dreptul Internațional: Perspective publice, private și penale
Institutul de Studii Geopolitice al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (IGS-UAV), în colaborare cu Institutul European de …
Pictat de Dali într-o terifiantă ședință de spiritism
P(r)oza zilei: Pictat de Dali într-o terifiantă ședință de spiritism Iată portretul pe care mi l-a făcut Salvador Dali (AI) în …
Val de frig și ninsori în toată țara: temperaturi negative, viscol și strat nou de zăpadă până joi
Meteorologii anunţă o răcire accentuată a vremii în toată ţara, începând de duminică, 31 martie, ora 10:00, până joi, …
Citire apometre la abonați în săptămâna 07.04.2025 – 11.04.2025
Luni 07.04.2025 (contoare mecanice): Podgoriei, Junilor, Calea Iuliu Maniu, Calea Radnei, Micalaca, Siriei, Caraiman, Crizantemelor, …
Târgul firmelor de exercițiu ”Pas cu pas spre succes în afaceri” ediția a VIII-a
Astăzi, 4 aprilie 2025, Colegiul Particular „Vasile Goldis” din Arad a fost gazda celei de-a VIII-a ediții a Târgului Firmelor de …
Primele imagini din noul film „Avatar” au fost prezentate la CinemaCon 2025. Pandora se extinde cu două noi clanuri și un nou tip de adversar
Jake și Neytiri revin pe marile ecrane într-un univers mai vast, cu provocări nemaiîntâlnite.