Ultimele stiri
Potrivit liberalilor arădeni, bugetul cuprinde investiții care permit relansarea economiei
Parlamentarii PNL Arad au prezentat Bugetul României, votat marți, asumat de Guvernul Partidului Naţional Liberal. Aceștia consideră că avem un buget de responsabilitate, într-un an marcat de pandemie și de …
Proiecte pentru dezvoltarea comunei Şimand
Comuna Șimand este într-o etapă de dezvoltare fără precedent. Administrația locală a depus cinci proiecte la Compania Națională de Investiții, trei dintre acestea fiind în derulare, iar celelalte două pe …
Situația privind persoanele vaccinate in 03.03.2021 la nivelul județului Arad
De la începutul campaniei de vaccinare au fost administrate doze de vaccin unui număr de 16.554 persoane. În ultimele 24 ore au fost vaccinate 726 persoane. Dintre acestea 557 cu prima doză …
Vernisaj Colecția Foto Club Arad 2021 la Sala CLIO
Marți, 2 martie, ora 18, la Sala Clio din Arad, a avut loc vernisajul Colecției Foto Club Arad 2021 organizat de …
Percheziții în Arad și alte județe la falsificatori de diplome
Peste 200 de percheziții au avut loc în București și în 34 de județe, la o grupare care ar fi falsificat și vândut diplome de studii și certificate de calificare profesională. Anchetatorii au descoperit …
Horoscop 4 martie. O zodie trece prin momente de cumpănă. Banii chiar nu îi aduc fericirea!
Iată ce vă rezervă astrele pentru ziua de joi, 4 martie 2021.
Aglomerație la Nădlac II. Se fac controale amănunțite la camioane
Cresc timpii de așteptare la Nădlac II, unde se fac controale amănunțite în rândul camioanelor. Aglomerația favorizează și tranzitul ilegal al migranților în zona vămii, care se adăpostesc în …
Glasspandoor s-a deschis duminica. Vezi poze de la deschidere
Duminica, intr-o ultima zi, superba de Februarie s-a deschis magazinul Glasspandoor cu numarul 4. Reducerile substantiale si vremea frumoasa de afara au facut magazinul nou deschis sa fie aproape neincapator in unele momente. Cu …
Gheorghe Falcă (PNL): „România își demonstrează poziția în sectorul IT”
România își consolidează poziția importantă pe care o are în sectorul IT din Europa. Astfel, potrivit ultimului studiu publicat de Emerging Europe, România ocupă poziția a cincea în Europa …
Mega-operațiune în Arad și alte județe într-un dosar de evaziune fiscală, abuz în serviciu și poluare
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș pun în aplicare 190 de mandate de percheziție domiciliară, în 17 județe ale țării și în municipiul București, la …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …
Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat
A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …
Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă la Gara CFR (Foto)
În această dimineață de 16 Aprilie, în jurul orei 10:30, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului …
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române
Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …
Cu Filiala Arad a Retromobil Club România în Piața Avram Iancu (Foto)
Și în acest sfârșit de săptămână ,,Muzeul pe roți al României" a invitat arădenii ca în fiecare primăvară …
Tipuri de piele pentru tapițerie și design interior: piele naturală, piele perforată și piele naturală la metru
Pielea a fost dintotdeauna un material asociat cu eleganța, durabilitatea și rafinamentul. Fie că vorbim despre tapițerie auto, mobilier, …
Incendiu la deșeuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu
Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …