TVR a scos din grilă emisiunea „Starea naţiei“ a lui Dragoş Pătraru: cum este explicată decizia
Conducerea Televiziunii Române a decis scoaterea de pe post a emisiunii „Starea naţiei“, realizată de Dragoş Pătraru, potrivit unei notificări transmise jurnalistului şi semnată de directoarea instituţiei, Doina Gradea.
Notificarea prin care TVR a încetat contractul cu Dragoş Pătraru a fost primită şi de Gigel Ştirbu, deputat PNL şi preşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, scrie agenţia News.ro. Decizia vine după scandalul înregistrărilor audio făcute publice de Dragoş Pătraru în care este surprins modul în care Doina Gradea priveşte meseria de jurnalist.
Potrivit lui Gigel Ştirbu, cauzele denunţării Contractului au fost afirmaţiile făcute de jurnalistul Dragoş Pătraru în spaţiul public, precum şi cele din cadrul emisiunii „Starea Naţiei“, ca de exemplu: „Date fiind componenţa noului CA, din care fac parte persoane care au exercitat în trecut presiuni editoriale la adresa noastră, comportamentul noului PDG, Doina Gradea, faţă de angajaţi, măsurile editoriale luate împotriva interesului public în privinţa mai multor producţii, încercările de intimidare la adresa acestei emisiuni - noi, cei de la «Starea naţiei», nu vom mai accepta să producem această emisiune aici, după încheierea prezentului sezon, dacă lucrurile nu se vor schimba. Nu facem muncă patriotică, departe de noi asta, dar spre deosebire de conducerea asta numită politic, noi am venit cu bani de acasă la TVR, am investit aici aproape 50.000 de euro, împreună cu prieteni şi fani ai emisiunii, în decor, birouri, amenajări, tehnică, facem emisiunea zilnică cu cea mai mare audienţă la postul public şi nu mai putem gira, prin prezenţa noastră aici, o echipă de conducere care nu dă doi bani pe interesul public.“
Conducerea SRTv precizează că realizatorul emisiunii „Starea naţiei“ nu a respectat dispoziţiile contractului şi „în pofida notificării prin care a fost antenţionat cu privire la consecinţele nerespectării întocmai a tuturor dispoziţiilor Contractului“, Pătraru a continuat „să încalce în mod repetat şi grav clauzele contractuale“.
Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor afirmă că dezvăluirile jurnalistului Dragoş Pătraru „nu fac decât să confirme situaţia revoltătoare din televiziunea publică: conducerea nu doar că a încercat dar a şi reuşit eradicarea jurnaliştilor care nu ridică osanale partidului PSDragnea. Este evidentă subordonarea politică a politicii editoriale din TVR, iar rolul televiziunii publice nu mai este de ceva timp acela de a informa corect şi imparţial publicul. Formula «televiziunea publică» este una perimată, pentru că TVR nu mai este o televiziune publică, ci una a unui partid“.
„Este o situaţie foarte neplăcută prin care trece Televiziunea Publicitară PSD, iar cetăţenii români plătitori de taxe la buget nu cred că vor înghiţi la nesfârşit să finanţeze cenzura şi lipsa de profesionalism. Este inadmisibil ca într-o staţie publică, plătită din banii contribuabililor, cineva numit politic să intervină cu bocancii în politica editorială şi să scoată de pe post emisiuni bune dar neconforme cu standardele PSDragnea de a respecta o continuă propagandă de a ridica în slăvi pe conducătorii săi. Traversăm o perioadă tulbure, în care politicul este «în tot şi toate», si este evident faptul că societatea românească are nevoie de un nou restart. Şi acesta e posibil doar prin eliminarea lui Dragnea şi a acoliţilor săi din viaţa publică“, mai scrie deputatul.
Amintim că, la începutul lunii mai, Dragoş Pătraru a făcut publice o serie de înregistrări audio scandaloase. În ele preşedintele-director general al TVR, Doina Gradea, este surprinsă în timp ce afirmă despre o reporteriţă a postului public că are „un cap de porc“, pentru că i-a adresat insistent o întrebare primarului Capitalei, Gabrielei Firea, iar despre jurnaliştii de la Ştiri spune că sunt „hateri de profesie“ pentru că sunt critici la adresa Guvernului. De asemenea, şefa TVR se arată indignată că un reporter a trimis o solicitare Consiliului Europei privind legile Justiţiei din România. În înregistrări poate fi auzit şi directorul TVR 1 şi producătorul Eduard Dârvariu care, printre altele, afirmă că în instituţie „se fură ca-n codru“.
Ulterior, şi alţi jurnalişti din TVR au semnalat neregulile din instituţie, printre aceştia numărându-se Mihai Rădulescu, fost realizator al emisiunii „Ora de ştiri“, scoasă de pe TVR 1 în luna martie, şi producătorul Septimiu Sărăţeanu, care la rândul lui a fost înlăturat de la postul public după o serie de discuţii în contradictoriu cu şefa instituţiei, susţine el.
Şefa TVR a susţinut însă că este victima unei campanii de discreditare orchestrată de Pătraru, că afirmaţiile sale au fost trunchiate şi prezinte scuze, precizând că nu a avut nicio clipă intenţia de a jigni.
Doina Gradea a fost invitată în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor pentru a da explicaţii. Numai că PSD a făcut scut în jurul ei şi s-a opus ca şefa televiziunii publice să primească întrebări. Astfel, audierea s-a transformat într-o pledoarie a Doinei Gradea, care a susţinut că expresia „cap de porc“, pe care a folosit-o la adresa unei jurnaliste din TVR, este „o uzanţă a colegilor din media“.
La rândul lui, Dragoş Pătraru a fost audiat în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, unde a declarat că Doina Grade, vrea să deţină „controlul editorial total“ şi a dat detalii despre presiunile pe care le pune aceasta pe jurnaliştii din televiziunea publică.