Trei perechi de dansatori de la Royal Steps – în Finalele Campionatului Național de 10 Dansuri (FOTO)
Trei perechi ale Școlii de Dans Sportiv Royal Steps s-au calificat în Finalele Campionatului Național de 10 Dansuri.
În acest weekend la Brașov perechile royale au performat la cel mai înalt nivel în cadrul Campionatului Național de 10 Dansuri, un maraton competițional al dansului sportiv.
După multiple runde de calificări a câte 10 dansuri fiecare, runde care au durat pană la miezul nopții, perechile royale au reușit cu o prestație de excepție calificarea în finalele campionatului, situându-se astfel printre cele mai puternice perechi din România:
Tineret 10 Dansuri
Răzvan și Ștefania - Locul 6 în finală
Adulți 10 Dansuri
Mark și Alexia - Locul 7 în finală
Seniori 10 Dansuri
Ernestin și Carmen - Locul 2 în finală.
Datorită acestor performanțe perechile royale vor fi convocate și anul acesta în Lotul Național al României.
Sportivii i-au avut alături pe antrenorii lor, campionii naționali ai României, Andreea Silvana Haizar și Patrik Haizar, care i-au asistat cu sfaturi și susținere psihologică pe parcursul întregii competiții.