Muncitorul rănit în accidentul de pe A1, a murit la spital
Muncitorul rănit grav pe autostrada A1, pe tronsonul cuprins între Pecica şi Arad, a murit la spitalul din Timişoara unde fusese transportat de un elicopter SMURD. Circulaţia a fost blocată în urma accidentului și reluată după aproximativ trei ore şi jumătate.
Traficul a fost oprit pe sensul spre Arad timp de trei ore şi jumătate, pentru efectuarea cercetărilor în urma accidentului în care au fost implicate un TIR şi trei autoturisme.
În cele trei maşini care au intrat în coliziune se aflau români stabiliţi în Anglia, care veneau acasă de sărbători.
Citește și Accident grav pe autostrada A1 între Pecica și Arad
Potrivit Biroului de presă al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, un bărbat de 22 de ani şi o femeie pasageră în maşina condusă de acesta, în vârstă de 26 de ani, sunt în stare stabilă, cu răni la cap şi alte traumatisme.
Citește și Jurnaliștii care filmau carambolul de pe autostradă, agresați de romi implicați în accident
Citeste continuarea pe news.ro