TLDE prezenti la Scoala Politica de Vara de la Mamaia.Tariceanu a fost alaturi de ei.
Articol: În perioada 29 august - 2 septembrie, a avut loc Școala Politică de Vară TLDE, “Libertate si Democratie”, în stațiunea Mamaia din județul Constanța Evenimentul din acest an a avut ca teme libertatea și democrația și drepturile omului.
La Școala Politică de Vară TLDE au luat parte peste 200 de tineri, membri ai ALDE care au dezbatut asupra problemelor concrete ale societății și au avut un schimb de idei cu personalități marcante din spațiul academic și politic, cu experiență atât la nivel național, cât și european. La deschiderea lucrărilor școlii de vară au participat mai mulți lideri ai ALDE, în frunte cu președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, care le-a vorbit tinerilor membri ai partidului despre situația politică din România din acest moment, precum și despre provocările de anul viitor, an electoral.
Președintele TLDE Claudiu Daniel Catana a fost cel care a deschis oficial programul școlii de vară. Acesta le-a mulțumit tinerilor din TLDE pentru implicarea de care dau dovadă în proiectele promovate de TLDE. Totodată, Claudiu Daniel Catana le-a prezentat acestora câteva din proiectele de viitor ale tinerilor liberali. În prima zi, membrilor TLDE li s-au adresat președintele Consiliului Național al ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai, purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, precum și senatorul Daniel Zamfir, liderul de grup ALDE în Senatul României, care le-au vorbit tinerilor despre rolul pe care tinerii îl au în spectrul politic, dar și despre
modalitățile prin care aceștia se pot implica în cadrul partidului și al comunității din care fac parte. Pe parcursul școlii politice de vară, tinerii din cadrul TLDE au interacționat cu mai mulți lideri ai ALDE despre domenii importante pentru statul român, dar și despre principiile liberalismului. Printre liderii care s-au adresat tinerilor s-a numărat Daniel Chițoiu, secretarul general al ALDE, Grațiela Gavrilescu, Vicepreședinte ALDE/Viceprim-ministru și Ministru al Mediului, deputatul Anton Anton, ministrul Energiei, deputatul Andrei Gerea, vicepreședinte ALDE, deputatul Marian Cucșa, vicepreședinte ALDE, deputatul Ion Cupă, vicepreședinte ALDE, Simona Brătulescu, președinte LAL ALDE, Liliana Mincă, președintele ALDE Botoșani, Cristian Dima, președintele ALDE Galați, Ionel Petre, președintele ALDE Dâmbovița, precum și Dan Petre, președintele ISL. La eveniment a fost prezentă și europarlamentarul Renate Weber, care a ținut prelegeri despre drepturile omului și a vorbit tinerilor despre activitatea ca europarlamentar. Cu acest prilej cu europarlamentarul a decis să se alăture ALDE România. Pe baza parteneriatului cu ISL (Institutul de Studii Liberale), tinerii au participat și la doua seminare cu tema “Democrație și Libertate” “Libertate și Drepturile omului” .
"Am fost prezenti la Scoala Politica de Vara zece membri ai Organizatiei TLDE Arad.Sfaturile pe care le-am primit de la liderii ALDE sunt cu siguranta cele mai importante surse de informare si motivare pe care le-am primit." - a declarat Ucu Dima - Presedinte TLDE Arad