Timişoara: Patru răniţi după ce televizorul a EXPLODAT. Un avion militar aduce arşii la Bucureşti
Patru persoane au fost rănite şi alte şase, între care doi copii, au fost evacuate, marţi după-amiază, dintr-o casă din localitatea Tomnatic, judeţul Timiş, după izbucnirea unui incendiu. Unul dintre răniţi a fost dus cu elicopterul SMURD la Timişoara, toţi cei patru urmând a fi transportaţi la Bucureşti cu un avion militar.
Un avion Spartan al Armatei, echipat pentru intervenţii medicale, a decolat marţi la ora 19.00 spre Timişoara, pentru a aduce la Bucureşti patru pacienţi care au suferit aruri grave de la Timişoara.
"O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, execută astăzi, 10 mai, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Otopeni – Timișoara - Otopeni, pentru transferul către Capitală a patru pacienţi care au suferit arsuri grave.
Aeronava militară a decolat de pe Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 19.00.
Echipamentele medicale specifice şi asistenţa pacienţilor pe timpul zborului sunt asigurate de o echipă medicală a SMURD, sprijinită de medici şi paramedici militari.
Misiunea este executată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne.
Aeronava este operată de către un echipaj format din comandor Emil Tecuceanu – comandant aeronavă, locotenent-comandor Gabriel Udrescu – pilot și maistru militar clasa a III-a, Gabriel Chiper, iar asistența medicală este asigurată de o echipă formată din medicul locotenent-colonel Dragoș Tudose și paramedici plutonierii Dragoș Mardale și Lucian Dumitru", arată Ministerul Apărării într-un comunicat.
O explozie urmată de un incendiu s-a produs în această după-amiază în localitatea timișeană Tomnatic, iar mai multe echipaje de urgență au fost mobilizate la fața locului, inclusiv elicopterul SMURD. Patru persoane au fost rănite după ce televizorul la care se uitau a explodat.
Victimele au suferit arsuri, dar și răni de la schijele proiectate în urma exploziei. Una dintre victime a fost transportată la secția de Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara cu elicopterul SMURD, în timp ce celelalte trei au fost aduse cu ambulanța.
Sursa romaniatv.net