Tiberiu Ciul, directorul Gospodăririi Comunale, a murit de COVID-19, la doar 40 de ani
Tiberiu Ciul, directorul general al SC Gospodărirea Comunală SA, a murit noaptea trecută, din cauza COVID-19, la doar 40 de ani.
Ciul a fost internat în stare gravă pe 24 decembrie, dar în momentul în care a murit testul făcut arăta că a scăpat de coronavirus. Din păcate însă, plămânii i-au fost afectaţi în proporţie de 85%, astfel încât în cele din urmă a pierdut lupta cu moartea. Potrivit surselor noastre, nu avea comorbidităţi. „Am primit cu consternare vestea trecerii la cele veșnice a bunului meu prieten Tiberiu Nicolae Ciul. Încă nu îmi vine să cred, deși era în Spitalul Covid și lupta pentru viață, așa cum era el obișnuit să lupte pentru tot, cu toată energia sa. Simțim cu toții o mare durere, un om bun, un coleg bun, un prieten a plecat dintre noi. Viața, de care el se desprinde, ne-a șocat pe cei care i-am cunoscut vitalitatea, pofta de a trăi, plăcerea cu care își savura timpul liber și implicarea totală în angajamentele asumate. Drum lin, Tibi, odihnește-te în pace!”, a scris pe Facebook Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Născut pe 24 august 1980, Tiberiu Ciul a fost, de-a lungul timpului, director general al SC Gospodărirea Comunală Arad SA, director general adjunct şi director general la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad şi membru în Consiliul de Administraţie al SC Compania de Transport Public Arad.