Teren de sport și terasă acoperită, la Căsoaia, printr-un proiect european
Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, a accesat un proiect cu fonduri europene, privind facilitarea integrării rromilor în societate. Proiectul, intitulat „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate”, este de minim 30 persoane, care provin din orașul Pâncota și comunele Şiria şi Târnova, iar oportunitatea de a accesa aceste fonduri europene a venit prin Asociaţia „Grupul de Acţiune Locală Podgoria Miniş-Măderat”.
„Chiar dacă la nivelul județului Arad nu s-au identificat probleme majore privind integrarea populației rrome în societate, prin acest proiect oferim facilități suplimentare, pentru ca acești copii de etnie rromă din localitățile incluse să aibă acces la educație, să combatem analfabetismul și abandonul școlar”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Valoarea totală a proiectului este de 630.643,60 lei (echivalentul a 132.552,20 euro), din care 448.080,20 lei (echivalentul a 94.180 euro) cheltuieli eligibile şi 182.563,40 lei cheltuielile neeligibile (echivalentul a 38.372,20 euro).
Prin acest proiect, se vor realiza un teren de sport multifuncţional şi o terasă acoperită, ambele în incinta taberei de la Căsoaia. Cele două investiții vor servi activităţilor non-formale sau experimentale a căror metodologie urmează să fie inspirată din sfera sporturilor (fotbal, volei, tenis, handbal), respectiv a artelor (pictură).