Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Surse de finanțare pentru proiectul fundației monumentului Marii Uniri

Având în vedere faptul că, până la această dată, nu a început prodedura construirii fundației pentru monumentul Marii Uniri, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a purtat discuții cu ministrul culturii, George Ivașcu, pentru a găsi surse de finanțare în vederea realizării acestui proiect.

Surse de finanțare pentru proiectul fundației monumentului Marii Uniri
Comentează 0

“Așa cum am transmis în urmă cu câteva zilele trecute în cadrul unei conferințe de presă, în momentul în care s-a solicitat de către Ministerul Culturii finanțare în acest sens, acest lucru a fost retras și se poate constata că ministerul nu are, în acest moment, bani alocați pentru fundația monumentului.

Am discutat cu domnul ministru Ivașcu și am reusit, printr-o sponsorizare generată de domnia sa, ca asociația din Arad care a militat pentru realizarea monumentului să primească o sponsarizare din care să fie achitată contravaloarea proiectului pentru fundație.

Îi mulțumesc domnului ministru pentru efortul de a găsi sponsori și de a identifica procedura pentru realizarea proiectului fundației acestui monument.”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Muncipalitatea arădeană va realiza, la rândul său, un monument  dedicat Marii Uniri, pentru a celebra centenarul acestui moment istoric decisiv în devenirea poporului român.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite