Surpriză pentru părinţi: patru puşti care s-au jucat cu graffiti în spate la Hotel Parc, avertizaţi şi amendaţi de Poliţia Locală
Patru puşti care se jucau vineri cu graffiti în spatele Hotelului Parc le-au făcut o surpriză „frumoasă” părinţilor lor. Au fost prinşi de Poliţia Locală când murdăreau peretele care mărgineşte trotuarul, apoi au fost avertizaţi şi amendaţi pentru „fapta lor de vitejie”.
„Vineri, 28.10.2022, în jurul orei 16, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice, din cadrul DGPL, aflați în patrulare, s-au deplasat în proximitatea Falezei Mureș, respectiv zona Parcului Copiilor- Hotel Parc, în urma unei sesizări transmise prin Dispeceratul Poliției Locale.
Astfel, agenții de poliție locală au identificat un grup de copii, format din două fete și doi băieți, minori, care își începeau weekend-ul scriind cu graffiti pe pereții ce mărginesc trotuarul, mesajele înscrise neputând fi redate.
La locul faptei au fost invitați părinții micuților «desenatori» surprinși în exercițiul funcțiunii, aceștia alegându-se cu două avertismente și două amenzi contravenționale însumând 200 lei, conform art.2, alin.(33) din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Direcția Generală Poliția Locală Arad recomandă părinților să acorde atenție supravegherii copiilor minori, evitând evenimente nedorite la care aceștia ar putea participa. Conform actului normativ mai sus descris, se pedepsește «neluarea de către părinţi sau de către persoanele cărora li s-a încredinţat spre creştere şi educare un minor în vârstă de până la 16 ani... a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj, cerşetorie sau prostituţie»”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.
Sursa foto: Poliţia Locală