Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Subprefectul Sergiu Adrian Paul a depus jurământul

Subprefectul Sergiu Adrian Paul a depus jurământul
Comentează 0

Noul Subprefect al Județului Arad, domnul Sergiu Adrian Paul, a depus astăzi jurământul în cadrul unei ceremonii organizată în sistem videoconferință, prezidată de domnul Ministru al Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela. Au asistat la eveniment, în Sala Rotondă a Instituției Prefectului – Județul Arad, domnul Prefect Gheorghe Stoian, doamna Subprefect Olimpia Popa, domnul viceprimar Ionel Bulbuc, șefii structurilor județene ale M.A.I. și M.A.P.N., directori de instituții deconcentrate și colegi din cadrul prefecturii. Domnul Subprefect Sergiu Paul este jurist de profesie, activând în cadrul Instituției Prefectului – Județul Arad din anul 2001.

        „Această învestire mă onorează și responsabilizează în mod deosebit și doresc să le mulțumesc celor care m-au propus și numit în această funcție pentru încrederea acordată. Îmi propun ca împreună cu domnul prefect Gheorghe Stoian, cu doamna subprefect Olimpia Popa și alături de toți colegii din cadrul Instituției Prefectului – Județul Arad, să acționăm ca o echipă puternică în vederea aducerii la îndeplinire a atribuțiilor de serviciu și a programului de guvernare”, a declarat domnul  Subprefect Sergiu Paul.      

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite