STUDENȚII DIN ANUL I, DONATORI DE SÂNGE
Studenții din anul I ai U.V.V.G. Arad au avut parte de o primă săptămână de acomodare, prin grija Biroului de Studenți Străini fiindu-le structurat un program care să le faciliteze acomodarea dar și cunoașterea câtorva detalii despre noi : conducerea universității, profesorii, câțiva dintre colegii din anii mai mari, partenerii antreprenoriali, locațiile unde se desfășoară cursurile, castelul Macea. În același context, studenții noștri au putut cunoaște Aradul, beneficiind de un tur ghidat al orașului, având ocazia să discute cu primarul municipiului Arad, dar și cu președintele Consiliului Județean Arad.
În ultima zi din săptămâna acomodării studenților din anul I, au fost programate câteva ore de relaxare la un concert live și un club, dar înainte de a da startul petrecerilor studențești, au vizitat Centrul de Transfuzie Sanguină din Arad. Tineri, entuziaști și cu dorința de a face bine, mai mulți studenți au donat sânge, colegii urmând a fi programați la o dată ulterioară.
Gestul studenților noștri este un semn că generațiile tinere au acest simț al datoriei față de semeni foarte puternic, fiind suficientă doar o „scânteie” pentru a le aprinde pasiunea pentru a face bine. Poate și mai frumos este că mulți dintre donatorii noștri nu sunt din Arad sau din România, dar nu și-au pus problema de a face bine „pentru cineva”, ci doar de a face bine. Cu asemenea oameni minunați, viitorul U.V.V.G. Arad și al nostru, al tuturor, se anunță unul frumos!