Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Spunem adio trecerii la ORA DE VARĂ? Decizie fără precedent luată la nivel european

ORA DE VARĂ. Parlamentul European a votat pentru eliminarea trecerii la ora de vară și ora de iarnă. Schimbarea orei vara și iarna ar putea să fie lăsată în spate, după ce Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea introducerii aceluiași timp pe tot parcursului anului. Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind ora de vară și cea de iarnă și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei.

Spunem adio trecerii la ORA DE VARĂ? Decizie fără precedent luată la nivel european
Comentează 0

Parlamentarii eruopenii au spus că vor ruga Comisiunea Europeană – care în trecut s-a opus acestei schimbări – să implementeze decizia.

”Sunt foarte încântat că după ani de discuții la nivelul comisiilor în Parlamentul European a fost dezbătută această rezoluție și votată astăzi în plen. Iar Parlamentul a acceptat propunerea noastră să întrebe Comisia Europeană să vină cu o recomandare prin care să încheiem schimbarea bi-anuală de oră”, a spus Sean Kelly, parlamentar european din Irlanda.

De ce a fost luată decizia de a renunţa la ORA DE VARĂ?

Trecerea la ora de vară are loc la sfâșitul lunii martie, iar schimbarea orei de vară se petrece la sfârșitul lunii octombrie. Mai multe studii au încercat să tragă o concluzie clară despre efectele schimbărilor, dar indică că pot afecta sănătatea oamenilor.

După ce a fost supusă la vot, rezoluția adoptată de parlamentarii europeni a înregistrat 153 de voturi împotrivă și 12 abțineri.

Rezoluția privind aranjamentele actuale ale schimbării orei, care a intrat în vigoare în urmă cu 17 ani, stabilește o dată și oră comune pentru începerea și încheierea pedioadei de vară în UE, cu scopul de a ajuta funcționarea efectivă a pieței interne.

Când trebuie să se treacă la ORA DE VARĂ 2018? Vom dormi mai puţin cu o oră!

În fiecare an, ora se schimbă de două ori, în preajma echinocțiilor de primăvară și de toamnă. În aceste date, ziua este egală cu noaptea, schimbarea de la ora de iarnă la ora de vară și invers, se face mereu într-o noapte de sâmbătă către duminică.

În acest fel, organismul are o zi la dispoziție pentru a se adapta la noul program pentru săptămâna care urmează. Cu toate acestea, specialiștii spun că avem nevoie de aproximativ o săptămână pentru a ne adapta.

Ora de vară 2018. Când trebuie să dăm ceasurile înapoi?

Anul acesta vom trece la ora de vară în ultimul weekend al primei luni de primăvară, și anume pe data de 25 martie 2018. Astfel, în această zi vom da ceasurile cu o oră înainte, iar ora 03:00 va deveni ora 04:00. Așadar, în această noapte vom dormi mai puțin cu oră, după cum se spune în popor.

De ce se schimbă ora de două ori pe an?

Schimbarea orei de două ori pe an are scopul de a ne bucura de mai multă lumină naturală pe parcursul zilei. Așadar, trecem la ora de vară pentru ziua devine mai lungă decât noaptea, prin urmare se va întuneca mai târziu cu o oră.

De asemenea, această schimbare favorizează economisirea energiei electrice întrucât programul de lucru coincide mai mult cu perioada în care avem parte de lumină naturală.

Când s-a schimbat ora în Romania prima dată?

În Europa a fost folosită prima dată trecerea la ora de vară, iar Germania a fost prima țară care a introdus schimbarea orei de două ori pe an. În România, schimbarea orei s-a introdus prima dată în anul 1917.

Turcia a renunţat la ORA DE IARNĂ

Turcia a decis, în septembrie 2017, să menţină în vigoare pe tot parcursul anului regimul orei de vară, care trebuia să se încheie la sfârşitul lunii octombrie, pentru a permite cetăţenilor "să beneficieze mai mult de soare", informează France Presse.

Decizia, luată de Ministerul Energiei şi validată de guvern, a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Ceasurile nu vor mai fi reglate de două ori pe an, alternând între ora de iarnă şi ora de vară, pentru a permite cetăţenilor "să beneficieze mai mult de soare" în timpul zilei, potrivit textului publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, la 30 octombrie, nu se va mai face trecerea la ora de iarnă şi Turcia va fi cu trei ore înainte faţă de ora medie Greenwich (GMT) pe tot parcursul anului.

Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), autoproclamată, a anunţat că acelaşi sistem se va aplica şi pe teritoriul său.

Trecerea de la ora de iarnă (de la sfârşitul lunii octombrie până la sfârşitul lunii martie) la ora de vară (începutul lunii aprilie până la sfârşitul lunii octombrie), instaurată în multe ţări, constă în reglarea ceasurilor cu o oră în plus sau în minus faţă de fusul orar. Acest sistem are ca scop realizarea de economii de energie, făcând să coincidă orele de activitate cu cele în care este soare pentru a limita utilizarea luminii artificiale.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite