Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Specialiști din Belgia, în vizită pentru a se documenta despre Cetatea Aradului. Primarul anunță că militarii se mută în 2019

Specialiști din Belgia, în vizită pentru a se documenta despre Cetatea Aradului. Primarul anunță că militarii se mută în 2019
Comentează 0

O delegație de experți în sisteme de fortificații de tip Vauban din Belgia a fost prezentă în Arad, miercuri, pentru a se documenta cu privire a Cetatea Aradului, care urmează să fie eliberată de militari. 

Delegația a fost însoțită de decanul Facultății de Arhitectură din Timișoara, iar experții au fost informați despre stadiul procesului de preluare a fortificației de la Ministerul Apărării Naționale în patrimoniul municipiului Arad.

În urma întâlnirii, primarul Gheorghe Falcă a declarat că, din punct de vedere juridic, cetatea este deja a municipalității, însă este administrată de MApN până când se îndeplinesc cerințele din protocolul de predare-primire. Principala cerință se referă la modernizarea bazei militare din cartierul Gai. Lucrările ar urma să fie gata până în 2019, timp în care administrația locală trebuie să definească ce dorește să facă în interiorul cetății.

Despre finanțarea reabilitării fortificației se poate vorbi abia din 2020, a spus primarul, pentru că înainte să intre în administrarea Primăriei nu se pot accesa fonduri europene.

Acordul privind condițiile de transfer a Cetății către municipalitate a fost încheiat în anul 2010 și a fost reglementat prin Hotărâre de Guvern (HG 1100/2010 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale), dar punerea în aplicare a fost tergiversată câțiva ani de către oficialii MApN.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite