Spargeri la autoturisme, soluționate de polițiști
Un tânăr care a furat bani din mașini a fost identificat de polițiști.
Ca urmare a investigațiilor polițiștilor Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Arad, precum și a polițiștilor criminaliști, a fost identificat un arădean de 20 de ani, bănuit de două fapte de furt. Din cercetări, a reieșit că tânărul, în 20 și 24 iunie, ar fi sustras din două mașini, parcate pe strada Oituz, respectiv pe Bulevardul General Vasile Milea, 500 de lei și 7.350 de lei, din torpedou și din portmonee lăsate în mașini.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi luate și alte măsuri preventive, dacă se impun.
În cauză se continuă documentarea activității infracționale a tânărului.