Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Soții Puică, aduși în țară sub escortă. Unde s-au ascuns trei ani arădenii evazioniști

Soții Puică, aduși în țară sub escortă. Unde s-au ascuns trei ani arădenii evazioniști
Comentează 3

Fugarii Valentin și Elena Puică, care au fost condamnați de Tribunalul Arad pentru o evaziune fiscală de aproape un milion de euro, după ce au făcut afaceri prin firme fantomă prin care vindeau alimente expirate, au fost prinși.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, soții Puică au fost aduși în țară sub escortă, joi seară.

Valentin Puică (31 de ani) și Elena Puică (30 de ani) au fost prinși în urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din UK. Poliţiştii au reușit depistarea celor doi și arestarea în 29 iulie, în Belfast.

Fugarii arădeni au fost dați în urmărire internaţională încă din 2012, când pe numele lor au fost emise mandate europene de arestare. În 2013 au fost condamnați la  șapte, respectiv șase ani de închisoare pentru evaziune fiscală, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Cei doi urmează să-și ispășească pedeapsa în Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.

Țeapa dată de Puică

Potrivit unui comunicat de presă remis, în 2013, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, timp de doi ani  soții Puică au făcut achiziţii de mărfuri din spaţiul Uniunii Europene prin intermediul a trei firme de tip fantomă, operaţiunile comerciale nefiind înregistrate în contabilitate, astfel încât s-a ajuns la un prejudiciu total cauzat statului de 964.229 euro. 

Anchetatorii afirmau că soții Puică au înfiinţat firmele la începutul anului 2011, numind drept administratori “persoane insolvabile, cu nevoi financiare şi cu un grad de instrucţie precar (şase-opt clase) care să nu le permită înţelegerea fenomenului evazionist ce se va desfăşura prin intermediul respectivelor societăţi”. 

“Astfel, persoanelor care au acceptat ca pe numele lor să fie înfiinţate societăţile comerciale, inculpaţii le-au promis sume de bani cuprinse între 800 şi 1500 de lei cu promisiunea că firmele vor funcţiona o perioadă scurtă de timp şi că nu vor avea nici o răspundere pentru activitatea acestora. Cei trei inculpaţi au achiziţionat cantităţi mari de mărfuri din spaţiul Comunităţii Europene, constând în produse alimentare pe care le-au distribuit pe teritoriul naţional prin intermediul celor trei societăţi”, susținea Parchetul.

Evazioniștii au adus în ţară inclusiv produse expirate, pe care au încercat să le pună pe piaţă.

“Se pregăteau să plaseze pe piaţa naţională o cantitate mare de ouă expirate chiar înainte de Sărbătorile Pascale ale anului 2012. În acest scop, cei trei inculpaţi au angajat mai multe persoane ce ar fi trebuit să şteargă datele de expirare de pe ouăle de import şi ar fi urmat să le ştampileze cu date de valabilitate nereale”, arătau procurorii. 

Modul de operare folosit de către suspecţi este cunoscut sub denumirea de evaziune de tip „missing trader” şi implică achiziţia unor cantităţi mari de mărfuri în termen scurt din spaţiul intracomunitar de către societăţi comerciale fantomă ai căror reprezentanţi dispar ulterior, nu pot fi identificaţi sau sunt insolvabili. Astfel, taxele către bugetul statului rămân neachitate, de cele mai multe ori neexistând posibilitatea identificării persoanelor care au conceput acest mecanism fraudulos.  


Scrie un comentariu

trimite