Sorin Grindeanu, desemnat premier de Klaus Iohannis
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Sorin Grindeanu, iar potrivit procedurii, urmează ca Grindeanu să îşi facă o listă cu miniştrii pe care îi propune. Ulterior, aceştia vor fi audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, şi apoi va urma votul în plenul reunit al Parlamentului. Abia după ce Guvernul propus este validat de Legislativ, Sorin Grindeanu şi ceilalţi membri ai cabinetului ar urma să depună jurământul la Palatul Cotroceni. Ulterior, acesta îşi va intra pe deplin în drepturi, la Palatul Victoria, după o procedură de predare-primire cu premierul incă în funcţie, Dacian Cioloş.
Sursa: realitatea.net