SOMMERFEST - Sărbătoarea verii la ZIGELLACK (FOTO)
Ca de fiecare dată în ultimii 20 de ani Asociația Economică Germano-Română DRW Arad s-a adunat pentru a celebra tradiționala sărbătoare germană a verii: SOMMERFEST.
Anul acesta cartierrul general al Asociației a decis ca întâlnirea să aibă loc la Frumușeni, acolo unde președintele DRW Arad, Herr Waldemar Steimer a amenajat un lac parcă coborât din poveștile Fraților Grimm și unde te aștepți ca dintr-un moment în altul din undele apei să-și facă apariția Loreley și să vrăjească musafirii.
Dar, întrucât trăim în epoca zborurilor intercontinentale, locul vrăjitoarelor călare pe coadă de mătură a fost luat de avioane, mai mult sau mai puțin sofisticate.
Așa că poate nu întâmplător printre invitații de la Zigellack s-au numărat și Werner Wolff, directorul TAROM, Frank Ufken, viceconsulul Germaniei, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Gheorghe Falcă, primarul municipiului și, nu în ultimul rând, fermecătorii jucători de la OLD BOYS UTA, care l-au omagiat cu acest prilej pe legendarul Iosif Lereter, cu prilejul împlinirii vârstei de 85 de ani.
Dar iată și substratul evenimentului, dezvăluit site-ului arq de către gazda de la Zigellack, Herr Waldemar Steimer: ”Ne luptăm (DRW) de aproape doi ani de zile să avem o aterizare de linie în Arad. Și cred că ziua de azi este o ocazie bună pentru bazele acestei aterizări, chiar și la nivel național cu Compania TAROM”.
Der Graf Vasile de Zărand