Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” a avut loc în prezența unor lideri de opinie din Arad și a autorităților locale (FOTO)

Cea de a VI-a ediție a Simpozionului Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” s-a desfășurat, astăzi, începând cu ora 10, în Sala Regele Ferdinand a Primăriei. La evenimentul organizat de Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze au participat 28 de lideri de opinie din Arad și autoritățile locale reprezentate de prefectul Gheorghe Stoian; Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, Călin Bibarț, primarul municipiului; și Petru Antal, primarul orașului Pecica și președintele primului Club Pro China din România.

Simpozionul Internațional „Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze” a avut loc în prezența unor lideri de opinie din Arad și a autorităților locale (FOTO)
Comentează 0

Ca de fiecare dată, oficiile de gazdă au fost făcute de prof.univ. dr. Lizica Mihuț, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Aceasta a ținut să mulțumească pentru participare tuturor celor prezenți, să reamintească că anul acesta simpozionul nu se va desfășura timp de trei zile ca și până acum, ci într-o singură zi, din cauza pandemiei și să-și manifeste speranța că la anul se va reveni la normal. „Pentru mine este o bucurie extraordinară să văd că suntem aici, împreună, la cea de a VI-a ediție a Simpozionului «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» Suntem onorați că toate oficialitățile Aradului sunt aici. 28 de lideri de opinie, profesori din învățământul preuniversitar și universitar, medici, economiști, manageri, studenți, jurnaliști, scriitori, ingineri, o paletă foarte largă de profesioniști vor aborda probematica de astăzi din perspective foarte diferite”, a spus în deschiderea lucrărilor prof. univ. dr. Lizica Mihuț, care a dat apoi cuvântul invitaților.

Sub auspiciile pandemiei

În alocuțiunea rostită, prefectul Gheorghe Stoian a ținut să felicite organizatorii simpozionului, care anul acesta se desfășoară sub auspiciile pandemiei de COVID-19. „Mă bucur că Simpozionul Internațional «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» se numără printre evenimentele pe care acest an, 2020, nu le-a anulat, ci doar le-a modificat, într-o anumită măsură, forma de desfășurare. Meritul întreg al organizării acestui eveniment este al inițiatorilor și aici aș dori să amintesc, în primul rând, eforturile doamnei profesor doctor Lizica Mihuț, domnia sa având o implicare permanentă și energică în strângerea legăturilor educative, culturale sau economice între societatea arădeană și societatea chineză, reprezentată de fiecare dată la cel mai înalt nivel prin Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România. Profit de această ocazie pentru a transmite mulțumiri doamnei Ambasador al Repulicii Populare Chineze în România, Excelența Sa Jiang Yu, pentru înaltul patronaj acordat evenimentului, precum și pentru sprijinul acordat tuturor inițiativelor de colaborare între partea chineză și asociații, instituții ale administrației publice ori instituții de învățământ din Arad”, a spus prefectul Gheorghe Stoian.

După discursul prefectului, jurnalistul Lajos Notaros a dat citire mesajului transmis de către ES Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, mesaj pe care îl puteți citi AICI.

„Un artizan în domeniul strângerii legăturilor de colaborare și prietenie dintre România și China”

În continuare, Iustin Cionca a remarcat la rândul său rolul pe care îl are prof. univ dr. Lizica Mihuț în organizarea simpozionului și, mai mult, în ceea ce privește întărirea legăturilor de prietenie între România și China. Sunt onorat să particip astăzi, la un eveniment de excepție, Simpozionul Internațional «Dialoguri româno-chineze»,  un eveniment care a devenit deja o tradiție, pentru că vorbim deja de cea de-a șasea ediție.  Un eveniment al cărui suflet este doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuț, un artizan în domeniul strângerii legăturilor de colaborare și prietenie dintre România și China și în menținerea relațiilor economice, culturale cu zonele de înfrățire pe care administrația locală le-a stabilit pe parcursul anilor.

Evenimentul de astăzi consider că este o modalitate de cunoaștere și de transcedere a granițelor culturale, o parte a strategiei de dezvoltare a comunității locale. Este un mijloc de valorificare a potențialului cultural, economic, istoric, științific și nu în ultimul rând, administrativ. Administrația locală are încheiate o serie de protocoale de colaborare cu provincia Hainan, precum și cu provincia Fujian. Aradul a fost vizitat de delegații din China, dar a și fost un participant activ la evenimentele organizate în această țară. În această lună, Consiliul Județean Arad și Guvernul Provinciei Fujian vor semna un acord de înfrățire, în data de 17 noiembrie. Este rezultatul muncii de cinci ani a unei echipe din administrație, susținută de societatea civilă. Vreau să vă spun că această înfrățire a pornit de la o deplasare de lucru a unui jurnalist arădean, facilitată de doamna Lizica Mihuț, prin Ambasada Republicii Populare Chineze, în anul 2015. Noi am insistat, pentru că Fujian este una dintre provinciile puternice ale Chinei, de la care avem foarte multe de învățat. După câștigarea președinției Consiliului Județean Arad, am vizitat această provincie și am fost însoțit de doamna Lizica Mihuț, legând noi punți de comunicare. Faptul că în această lună noi vom semna înfrățirea, reprezintă un mare succes al acestei relații pe care administrația arădeană o are cu grupul de personalități sufletiste și foarte implicate care potențează relația Aradului cu Republica Populară Chineză”, a spus Cionca, care a ținut să mulțumească Excelenței Sale Jiang Yu, ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, pentru sprijinul acordat Aradului, mai ales în perioada pandemiei.

Un aer de normalitate

În ceea ce-l privește, primarul Călin Bibarț, și-a manifestat deschiderea pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie cu China. „Un proverb chinez spune: «Când ai zece pași de făcut, nouă pași sunt jumătatea drumului». Iată un proverb care se poate aplica foarte bine relațiilor cafre datează de multă vreme între China și România Căci, dacă privim retrospectiv, cred că putem spune că jumătatea drumului este deja departe în urmă, iar relațiile noastre au căpătat de mult un aer de normalitate. Mă bucur să spun un bun venit tuturor participanților la acest simpozion cu o temă mai mult decât generoasă. Fiindcă a vorbi despre cultura și civilizația chineză este sinonim cu a vorbi despre rădăcinile adânci ale culturii și civilizației în sine, o incursiune în vremuri străvechi și fascinante. A ne cunoaște mai bine reciproc este parte dintr-o relație care își arată deja beneficiile și care, sunt convins, va înflori și mai mult în viitor. La urma urmei, tot un proverb chinez spune că, «o generație plantează copaci și alta se bucură de umbra lor»”, a afirmat Bibarț.

Parteneriat economic Pecica-Shanghai

La rândul său Petru Antal a vorbit despre rezultatele concrete ale colaborării romîno-chineze, rezultate care se văd la Pecica. „Simpozionul internațional la care participăm a devenit, de la an la an, din ce în ce mai cunoscut și mai apreciat, un eveniment intelectual de referință în calendarul cultural arădean. În calitate de președinte al primului Club Pro-China, mă bucur că nici vremurile complicate în care trăim nu au anulat evenimentul de astăzi și putem asculta lucrările unor arădeni apreciați, specialiști în diferite domenii. Administrația locală - pe care o voi conduce și în următorii patru ani - vede în colaborarea cu partea chineză un mare potențial și sperăm ca, odată cu revenirea lucrurilor la normalitate, să putem intensifica legăturile, cu ajutorul Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Un rezultat concret al activității noastre este colaborarea dintre o companie pecicană și parteneri din Shanghai, care lucrează împreună la un proiect cu potențial mare (scutere electrice), creând locuri noi de muncă”, a ținut să menționeze Petru Antal.

Mai trebuie spus că, în partea a doua a simpozionului, înainte de susținerea lucrărilor, prof. dr. Diana Achim, directorul Colegiului Național „Moise Nicoară” a făcut o prezentare a volumului „China și România. Dialoguri între civilizații și schimburi culturale” realizat de Ambasada Republicii Populare Chineze în România.

Foto: Vasile Zărăndan

 

 

 

Galerie foto (48)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite