Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sergiu Bîlcea: „USR să îşi asume responsabilitatea de a participa la guvernarea locală!”

„Campania electorală s-a încheiat: haideţi la treabă! Dacă vreţi, dacă nu, este momentul să le spuneţi clar arădenilor fără să găsiţi alte scuze şi justificări!” este mesajul transmis de Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad celor de la USR.

Sergiu Bîlcea: „USR să îşi asume responsabilitatea de a participa la guvernarea locală!”
Comentează 0

Acesta a invitat din nou USR să îşi asume responsabilitatea de a participa la guvernarea locală. Se poate constitui o majoritate pentru guvernarea locală fără USR, dar din punctul meu de vedere nu este de dorit. Am spus că intrăm într-o altă etapă de dezvoltare a Aradului şi avem nevoie de o majoritate stabilă în administraţia locală, care să ne permită să lucrăm la câteva proiecte pentru oraş pe care toţi am spus că le susţinem: valorificarea Cetăţii, reamenajarea centrului şi a Malului Mureşului, soluţii pentru parcuri şi spaţii verzi. PNL are deschiderea de a integra proiectele sustenabile ale USR în guvernarea locală.  Cred că este momentul să ne apucăm de treabă, cu onestitate. Este momentul să separăm clar promisiunile şi atacurile politice de proiecte şi fapte. Pentru aceasta, avem nevoie de o majoritate în Consiliul Local Municipal. Este momentul să respectăm voinţa arădenilor, care au decis prin vot o situaţie de echilibru care necesită cooperare, dar au stabilit clar şi o ierarhie a partidelor în forul de decizie locală. Cred că Aradul poate şi trebuie să prefigureze situaţia de la nivel naţional, unde aşteptăm o guvernare de dreapta, cu USR ca principal partener al PNL. Orgoliile şi ambiţiile politice nu pot valora mai mult decât un proiect corect pentru Arad, apoi pentru România. Atitudinea USR pare să indice o fugă de responsabilitate, care să permită maximizarea voturilor la alegerile parlamentare. Ideea de a lăsa PNL fără viceprimar este o condiţie inacceptabilă, cei de la USR ştiu asta. Calculul împăţirii fucţiilor executive propus de domnul Wiener este aberant, atât timp cât funcţia de primar a fost decisă de arădeni şi nu are legătură cu construirea unei majorităţi în CLM.

În aceste condiţii, cerinţa absurdă ca PNL, care are cei mai mulţi consilieri, să nu aibă viceprimar este o încercare de a găsi o justificare pentru a nu participa la guvernarea locală. Nu mi se pare o atitudine corectă, responsabilă. Invit USR să pună Aradul pe primul loc, aşa cum au promis, a declarat Sergiu Bîlcea.

 

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite