Sergiu Bîlcea: „Trebuie să dăm restart relației cu arădenii”
PNL a câștigat la Arad toate tipurile de alegeri în ultimii ani, spune președintele organizației municipale, Sergiu Bîlcea.
„Alegerile parlamentare din 6 decembrie închid un ciclu electoral cu alegeri europarlamentare, prezidențiale, locale și generale. Toate au fost câștigate de PNL în municipiul Arad, ceea ce arată o relație de încredere stabilă și de durată cu cetățenii. Este momentul să le mulțumesc arădenilor pentru încredere, pentru că au fost și sunt alături de noi. Le mulțumesc de asemenea membrilor și simpatizanților PNL care au fost de fiecare dată la înălțime. O analiză atentă a alegerilor și a participării la vot ne arată totuși că în municipiul Arad participarea la urne a scăzut semnificativ. Această realitate trebuie să ne dea de gândit, trebuie să găsim căile de a relua dialogul cu oamenii care în trecut au fost alături de noi dar în ultimul timp au stat acasă. Cred că se impune o reevaluare a modului în care acționăm în Parlament, în administrația locală, în general în relația cu cetățenii. Avem nevoie de eficiență și trebuie să ținem pasul cu evoluția tehnologiei, cu exigențele corecte ale oamenilor, fără să căutăm justificări sau scuze. Pentru că, trebuie să spunem foarte clar, oamenii au întotdeauna dreptate. Nu doar cei care ne votează ci și cei care nu o fac. Trebuie să dăm un restart relației cu arădenii, cu cetățenii. Cred că aceasta este principala provocare pe care trebuie să ne-o asumăm în perioada următoare”, a declarat Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.