Sergiu Bîlcea :”Interesul Aradului şi al României este să demareze autostrada Via Carpathia”
Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad, insistă pentru demararea procedurilor prin care România poate obţine finanţare europeană pentru autostrada Via Carpathia.
„Autostrada care traversează Europa de la nord la sud este foarte importantă pentru România şi mai ales pentru zona noastră, pentru Arad. Realizarea autostrăzii pe varianta prin România leagă spre nord prin autostradă Aradul de Oradea şi, mai departe, prin viitoarea autostradă Transivlania de Cluj. Înspre sud, autostrada continuă spre Timişoara pe traseul vechi şi mai departe spre sudul Europei. Autostrada Via Carpathia va finanţată din fonduri europene, cu lobby puternic din parea Poloniei, Lituaniei, Ungariei. Dacă România nu se mişcă suficient de repede, există posibilitatea ca traseul autostrăzii să treacă prin Ungaria şi să oclolească România.
Este o şansă şi o oportunitate de care Guvernul pare să nu ţină cont. Administraţiile locale din zona de vest, alături de reprezentanţi ai ţărilor din jur au semnat un protocol de susţinere a proiectului. Insist asupra faptului că bugetul din anul acesta trebuie să includă fonduri pentru obţinerea finanţrii europene. Le solicit insistent parlamentarilor PSD de Arad, care nu au dovedit până acum niciun interes pentru acest proiect, să susţină interesul Aradului şi să obţină bani pentru acest proiect prin bugetul de stat de anul acesta”, a declarat Sergiu Bîlcea.