Finanțări nerambursabile pentru proiecte ale Primăriei Municipiului Arad
Luni, 18 octombrie 2018, Primăria Municipiului Arad, alături de Consiliul Județean Arad, a semnat contractele de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), pentru următoarele proiecte de importanță deosebită pentru comunitatea arădeană: reabilitarea termică a Grădiniței cu program prelungit Curcubeul Copiilor, reabilitarea termică a Grădiniței cu program prelungit Grădinița Prieteniei, reabilitarea clădirii Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad - etapa 1 – restaurare și reabilitare exterioară. Beneficiarul acestor trei proiecte este Primăria Municipiului Arad.
În egală măsură, a fost semnat și contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a DJ 709 Dorobanți Macea, respectiv DJ 709 Pecica -Turnu, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Arad.
„Proiectele, diferite în esență, sunt fiecare de mare însemnătate pe domeniile pe care le finanțează. Aceste proiecte urmează să fie implementate în perioada imediat următoare. Pe site-ul agenției veți găsi o situație cu toate proiectele pe care le implementăm, mai mult decât atât puteți consulta și o hartă interactivă ”, a precizat Sorin maxim, director general al Agenției de Dezvoltare regională ADR VEST.
Proiectele vor fi finanțate în cadrul Programului Operațional Regio 2004-2020. Ca valoare, proiectul de reabilitare termică a Grădiniței cu program prelungit Curcubeul Copiilor se ridică la 1.892.049,13 lei, din care 1.216.483,65 lei finanțare nerambursabilă.
În cazul Grădiniței cu program prelungit Grădinița Prieteniei, valoarea proiectului este de 1.489.609,12 lei, din care 1.272.064,25 lei finanțare nerambursabilă.
Teatrul de Stat Ioan Slavici Arad beneficiază de o valoare de 14.098.866,76 lei, din care 13.128.009,32 lei finanțare nerambursabilă.
“Suntem bucuroși pentru că astăzi am semnat finanțarea a trei proiecte importante pentru municipiul Arad, fonduri europene care vor fi direcționate spre două grădinițe și spre reabilitarea clădirii Teatrului de Stat Ioan Slavici Arad. Așa cum ați văzut, împreună cu Consiliul Județean, aducem o sumă importantă pentru municipiul și județul Arad. Aproape săptămânal semnăm o finanțare europeană. Astăzi, municipiul își îndeplinește promisiunea făcută odată cu depunerea candidaturii pentru Capitală Culturală Europeană, atunci când ne-am asumat reabilitarea infrastructurii culturale pe 3 direcții – cinematografele arădene, Palatul Cultural – sala Filarmonicii, respectiv teatrul arădean. Ne îndeplinim obiectivul ca în anul 2021, când vom fi parteneri ai Timișoarei – Capitală Culturală Europeană, să avem infrastructura culturală finalizată și să găzduim evenimente de anvergură.”, a declarat edilul Gheorghe Falcă.