Se face al doilea tratament aviochimic din acest an, dar țânțarii sunt omorâți și de la sol
Două avioane utilitare AN 2 au început în această dimineață să survoleze anumite zone din municipiu, pentru a realiza cel de-al doilea tratament aviochimic împotriva țânțarilor din acest sezon. De asemenea, începând de ieri seară până mâine noapte, se face și un tratament terestru împotriva țânțarilor (al cincilea de acest fel din 2024), iar joi dimineața se va stropi împotriva căpușelor.
„Primăria Municipiului Arad, prin operatorul economic contractat în acest scop, va derula o nouă acțiune de dezinsecție pe domeniul public și privat al municipiului Arad. Pentru o mai mare eficiență, se vor aplica următoarele tratamente:
- prin intermediul aviației utilitare (10 și 11 iulie 2024, dimineața devreme, în intervalul orar: 06:00-08:00);
- terestru/spațial împotriva țânțarilor adulți (10-11 și respectiv 11-12 iulie 2024);
- împotriva căpușelor (11 iulie 2024; începând cu ora 06:30).
Cel de-al doilea tratament aviochimic din acest sezon, pentru combaterea insectelor de disconfort, se va aplica în zonele periferice ale intravilanului municipiului Arad, focare permanente de suprafață în împrejurimile municipiului, zonele cu vegetație densă din cartierele preponderent de case (Gai, Bujac, Silvaș -Cadaș, Pârneava, Mureșel, Aradul Nou, Sânnicolau Mic, Subcetate, Micălaca, Grădiște), habitatele naturale de dezvoltare a larvelor precum și de adăpostire a adulților de țânțari generate de canalele deschise (Mureșel, Țiganca, Morilor, Zădârlac, Ier (intravilan) precum și de bălțile permanente (Homocul Mic și Homocul Mare), zona Insula a III-a Mureș, fâșiile cu vegetație densă aflate pe ambele maluri ale Râului Mureș și implicit zonele de parcuri din proximitatea acestuia.
Tratamentul terestru (spațial) împotriva țânțarilor adulți, se va desfășura numai pe timp de noapte, în interval orar 21:45 - 04:30, în zonele cu vegetație: spațiile deschise din domeniul public și privat al municipiului (parcuri, spații verzi, maluri de lac și alte asemenea, prin termonebulizare), spațiile deschise ale persoanelor fizice și juridice, de pe toate aliniamentele stradale, adiacent acestor spații, cu utilaje adecvate”, susțin reprezentanții Primăriei.
În același interval de timp, tratamentele de dezinsecție din această etapă vor include și un tratament împotriva căpușelor (vectori de boli bacteriene, virale sau parazitare), tratament ce se va aplica în zonele verzi cu vegetație densă din parcuri, spații publice și de agrement, dar și locații reclamate ca fiind posibile focare aflate pe domeniul public și privat al municipalității.
„Produsele biocide folosite sunt Cymina® Ultra și Deltatim® Plus. Toate substanţele sunt avizate de Ministerul Sănătăţii şi se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar-umană de către Ministerul Sănătăţii.
Rugăm cetăţenii să evite să treacă sau să stea în zona de acţiune a utilajelor (cât timp au în funcțiune semnalele speciale de avertizare luminoase emise intermitent) în timp ce acestea pulverizează soluţii de combatere a ţânţarilor adulți pentru a evita eventualele incidente neplăcute.
Crescătorii de albine sunt rugaţi ca, în perioada menţionată, să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire, în caz contrar Primăria Municipiului Arad şi S.C. DD Chim S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate.
Din punct de vedere al eficienţei aplicării măsurilor de combatere şi eliminare a unor potenţiale focare de infecţie, acţiunile de dezinsecție trebuie tratate în mod unitar atât pe domeniul public cât şi privat, spaţii deschise ale persoanelor fizice şi juridice la nivelul localităţii, pentru evitarea unor reinfestări sau apariţii a unor noi zone contaminate, motiv pentru care se recomandă tuturor cetăţenilor, asociaţiilor de proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului Arad, să efectueze tratamente de dezinsecție în spaţiile deschise pe malurile apelor, în depozitele de anvelope uzate, subsolurile de la blocuri etc, în perioada de desfăşurare a acţiunilor de dezinsecție efectuate pe domeniul public şi privat”, au ținut să precizeze autoritățile locale.
Sursa foto: captură video: Facebook Primăria Municipiului Arad