Schimbare majoră la Sistemul de Garanţie-Returnare, din 9 iunie! Românii ce reciclează sticle trebuie să știe asta
Începând cu data de 9 iunie, Guvernul României a implementat schimbări semnificative în Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) care afectează modul în care românii reciclează sticle și alte ambalaje. Conform Hotărârii de Guvern nr. 580/2024, termenul-limită pentru vânzarea produselor ambalate în sticle sau alte ambalaje vizate de SGR, dar care nu au marcajul specific SGR, a fost prelungit cu șase luni. Astfel, aceste produse pot fi vândute până la 31 decembrie 2024.
Inițial, HG nr. 1074/2021 interzicea introducerea pe piață a produselor ambalate în ambalaje nereutilizabile fără marcajul SGR după 30 iunie 2024. Însă, numeroase solicitări de la operatorii economici au determinat Guvernul să revizuiască acest termen, pentru a evita perturbările economice majore și pentru a oferi mai mult timp pentru adaptarea la noile reglementări, relatează Click.ro.Ministerul Mediului a subliniat în nota de fundamentare necesitatea de a introduce un termen rezonabil, care să țină cont de realitățile economice și dinamica relațiilor de afaceri din societate. Prelungirea termenului a fost decisă pentru a nu periclita activitatea întreprinderilor și pentru a preveni destabilizarea economiei naționale. Începând cu 1 ianuarie 2025, va fi interzisă complet vânzarea pe piața din România a sticlelor sau altor ambalaje nereutilizabile care nu au marcajul SGR. Aceasta măsură vizează ambalajele primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume între 0,1 litri și 3 litri, utilizate pentru băuturi alcoolice, sucuri, ape minerale și alte băuturi. SGR a avut un impact semnificativ de la implementarea sa, cu peste 100 de milioane de ambalaje returnate de consumatori și 10 milioane de euro returnați în urma opririi inițiale a garanției. În ultimele luni, producătorii au pus pe piață un miliard de ambalaje inscripționate corespunzător.
Sursa: realitatea.net