Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Şcheau: PNL are soluții economice de bun simţ

Şcheau: PNL are soluții economice de bun simţ
Comentează 1

În timpul în care anumiți actori politici sunt prinși în dezbaterea temelor superficiale și fără substanță, deputatul PNL, Ion Șcheau propune să ne aplecăm și asupra unor soluții necesare pentru atingerea normalității.

“Partidul Național Liberal prin programul de guvernare, pe care noi l-am făcut public în urmă cu un an de zile, și-a propus o serie de măsuri care să stimuleze  creșterea economică. Orice proiect de guvernare  orice program economic, trebuie să prezinte măsuri calculate, concise și  clar definite, însă  toate acestea trebuie să fie ancorate în realitatea economică și de asemenea este  necesar ca acestea să permită adaptabilitate și flexibilitate pentru a întâmpina orice fel de variație a factorilor care pun în mișcare mediul economic. PNL-ul este singurul partid din Romania care are curajul să implementeze măsuri economice concrete și asumate. 

 Eu aș face publice câteva direcții pe care noi mizăm în planul nostru de guvernare pentru asigurarea creșterii economice a țării și aici aș aminti reducerea fiscalității prin reducerea numărului de taxe și diminuarea unora dintre ele, posibiltatea de a deduce din baza de impozitare cheltuielile privind pregătirea profesională a personalului dintr-o întreprindere.Ținând cont de faptul că învățământul românesc s-a decuplat de la realitatea economică, în mare parte datorită măsurilor pe care PSD-ul le-a luat prin desființarea școliilor profesionale, ne confruntăm azi cu un deficit de forță de muncă calificata. Un investitor analizează trei aspecte atunci când alege să investească într-o piață – forța de muncă calificata, facilitățile fiscale care să îi permită să fie competitiv și bineînțeles infrastructura, aici mă refer la parcuri și zone industriale care pot fi puse la dispoziție de administrația publică  locală  sau centrala în vederea dezvoltării investițiilor. În acest sens, Aradul este un exemplu, care cred că ar putea fi urmat in toată țara, având școala profesională Astra, deschisă tocmai din nevoia  de forță de muncă specializată și calificată, dar din păcate există doar 3 astfel de școli profesionale în toată România. 

O altă măsură economică pe care o văd extrem de utilă este crearea unui mediu predictibil și stabil în ceea ce privește adoptarea și implementarea unei agende transparente și coerente de măsuri fiscale. Cred cu tărie că acestea ar trebui să facă obiectul unor dezbateri publice în care urmează să fie consultați cei care sunt afectati direct de aceste măsuri. Aici discutăm despre organizațiile patronale care pot veni cu soluții atât în implementarea acestor măsuri, cât și în combaterea efectelor negative pe care măsurile fiscale, chiar și cele bine gândite, o pot avea asupra mediului de afaceri.  PNL își propune in acest fel să abandoneze implementarea politicilor fiscale cu pumnul în gură.

Cred că introducerea unor măsuri pentru a evita blocajele care rezultă în urma unor controale fiscale este un aspect mult așteptat de toata lumea. Mă refer la transformarea relației dintre autorități și contribuabili într-o relație de parteneriat, care să se bazeze inclusiv pe măsuri de prevenție. Vreau să amintesc faptul că în ultima perioadă , tot mai mulți agenți economici au devenit subiectul unor dosare penale pentru simplul motiv că organele de control au considerat că modul de interpretare a legii a fost unul fraudulos. Nimeni nu a încercat în relația cu contribuabilii să le explice cum și sub ce forma aleg să interpreteze un act normativ. Spre exemplu, în țări din CE, atunci când un contribuabil nu întelege sau vrea să se asigure că a înțeles corect conținutul unui articol de lege sau o lege în ansamblul ei, apelează la un punct de vedere din partea autorității de control, iar ce este interesant este că aceste autorități nu vin cu trimitere la articolul de lege în cauză, ci vin cu explicații în ajutorul contribuabilului.” a declarat deputatul PNL, Ion Șcheau.

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite