Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sărbătoare la Vladimirescu: s-au terminat lucrările de cadastrare gratuită (FOTO)

A fost zi de sărbătoare astăzi la Vladimirescu, având în vedere că s-au terminat lucrările de cadastrare gratuită. Evenimentul a fost marcat la Casa de Cultură, în prezența președintelui-director general al Autorității Naționale de Cadastrare și Publicitate Imobiliară, Rákosi-Seiwarth Ildikó, a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a prefectului Toth Csaba și a directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad, Tatiana Clepe.
 

Cu acest prilej, locuitorii comunei au început să intre în posesia noilor cărți funciare, realizate prin intermediul unui program național de cadastrare gratuită.

Sărbătoare la Vladimirescu: s-au terminat lucrările de cadastrare gratuită (FOTO)
Comentează 0

Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul Mihai Mag. Acesta ne-a declarat că în urma programului de cadastrare gratuită s-a pus ordine în cea ce privește terenurile și numerotarea caselor din comună. „A fost un program cât se poate de benefic pentru comunitatea noastră, pentru că ne-a permis să punem ordine în tot ceea ce înseamnă cadastrare și numerotarea caselor, unde de-a lungul timpului au apărut probleme ca urmare a faptului că anumite parcele au fost împărțite și s-au construit mai multe imobile. Toți locuitorii comunei care doresc să-și schimbe documentele vor beneficia de gratuitate din partea Primăriei, timp de un an”, ne-a declarat primarul Mihai Mag.

A noua comună din județ cadastrată gratuit

În ceea ce o privește, Tatiana Clepe, directorul OCPI, susține că s-a finalizat o etapă importantă pentru instituția pe care o conduce și pentru comuna Vladimirescu, ținând să amintească contribuția pe care a avut-o fostul primar Ioan Crișan, împreună cu care s-a demarat acest proiect în urmă cu patru ani. „Vladimirescu este a noua comună din județ cadastrată gratuit. Începând de astăzi comuna deține un suport grafic. Vreau să-i mulțumesc în primul rând fostului primar, Ioan Crișan, care în urmă cu patru ani a lansat în această sală, proiectul. Vreau să felicit personalul Primăriei, să le mulțumesc tuturor și să le urez mult succes”, a spus Tatiana Clepe.

Rákosi-Seiwarth Ildikó, președintele-director general al ANCPI, a ținut să remarce faptul că județul Arad ocupă un loc fruntaș în topul județelor cadastrate gratuit. „Comuna Vladimirescu a făcut un pas mare înainte odată cu finalizarea lucrării de cadastrare, acest lucru reprezentând un atu pentru investiții și dezvoltarea infrastructurii de orice fel”, a afirmat Rákosi-Seiwarth Ildikó, în timp ce prefectul Toth Csaba a ținut să remarce că într-un astfel de proiect, cheia succesului e reprezentată de fapt de unitatea administrativ teritorială și oamenii de acolo. „În primul rând, vreau să felicit colegii de la OCPI și de la Primărie. Cred că fără seriozitatea domnului primar de dinainte și a angajaților din Primărie nu am fi fost astăzi aici. Județul Arad este pe primul loc în ceea ce privește acest demers, dar se impune să accelărăm cadastrarea, care deschide noi perspective de dezvoltare comunităților”, a spus prefectul.

Iustin Cionca: „Cea mai bună activitate la nivel național”

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a subliniat la rândul său că Aradul este printre județele fruntașe la aplicarea Programului Național de Cadastru și Carte Funciară, clasându-se în acest an pe locul întâi și, de la demararea Programului, în 2016, pe locul patru.

Această clasare este rezultatul muncii primarilor și a echipei de la OCPI, care, așa cum arată indicatorii, au avut cea mai bună activitate la nivel național. Cadastrarea tuturor proprietăților imobiliare este foarte importantă, pentru că dreptul la proprietate este sfânt, consfințit inclusiv de Constituția României. Cu atât mai apreciabil este acest proiect cu cât cadastrarea a fost realizată gratuit, ceea ce reprezintă pentru locuitorii comunei o economie de timp și de bani pe care o înțelegem abia atunci și acolo unde ne lovim de lipsa lucrărilor de cadastru. Comuna Vladimirescu este cea mai mare din județul nostru, astfel încât efortul financiar și logistic a fost considerabil. Apreciez munca doamnei director Tatiana Clepe și a echipei sale și parteneriatul corect și eficient pe care îl are cu Consiliul Județean”, a precizat Cionca.

La finalul evenimentului, mai mulți dascăli din comună au primit din mâna primarului Mihai Mag extrasele de carte funciară.

Cărți funciare pentru peste 16.000 de imobile

În încheiere mai trebuie spus că potrivit reprezentanților OCPI, proprietarii a peste 16.000 de imobile din comuna Vladimirescu urmează să primească noile cărți funciare. Documentele au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Noile cărți funciare ale celor 16.475 de imobile au fost înmânate autorităților locale astăzi.

În comuna Vladimirescu, lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară au început în anul 2017 și au vizat o suprafață totală de 12.242 de hectare.

În prezent, din totalul de 78 de UAT-uri din județul Arad, nouă sunt cadastrate în proporție de 100% (Bîrsa, Fîntînele, Frumușeni, Șiria, Ghioroc, Șimand, Livada, Șeitin, Vladimirescu), iar în alte 69 se desfășoară lucrări de cadastru, atât la nivelul întregii localități, cât și pe sectoare cadastrale.

Pe lângă Șimand și Șeitin, alte trei comune din județul Arad beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăților: Hălmagiu, Vinga și Zărand, termenul de finalizare a lucrărilor de cadastru general fiind anul 2022.

PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI – peste patru miliarde de lei, din fonduri externe obținute prin Programul Operațional Regional – aproximativ 313 de milioane de euro, dar și din bugetul local al primăriilor.

Galerie foto (41)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite