Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Samsung Galaxy Z Fold 3 lansat, primul telefon pliabil cu o cameră in-display

Samsung Galaxy Z Fold 3 a fost lansat miercuri de Samsung și este primul smartphone plibil cu o cameră foto sub ecran. Samsung a dezvăluit unele informații cu privire la camera respectivă, dar nu prea multe. Va trebui să așteptăm până când vom avea smartphone-ul în mână ca să vedem ce poate această cameră.

Samsung Galaxy Z Fold 3 lansat, primul telefon pliabil cu o cameră in-display
Comentează 0

Samsung Galaxy Z Fold 3 este o evoluție a modelului Galaxy Fold 2 lansat anul trecut. Smartphone-ul are un ecran interior pliabil cu diagonala de 7,6 inch (19,30 cm). Ecranul exterior are diagonala de 6,2 inch (15,75 cm). Ambele ecrane sunt Dynamic AMOLED 2X și au rata de actualizare de 120Hz. Conform AndroidHeadlines, procesorul Snapdragon 888 însoțit de 12GB de memorie RAM și 256 / 512GB stocare este la bord. Sistemul de operare este Android 11 cuplat cu interfața Samsung One UI 3.1.

Smartphone-ul are cinci camere foto. Trei sunt pe spate, toate de 12 megapixeli. Mai are una pe capacul exterior unde este și ecranul, o cameră de 10MP. Camera sub ecran de la interior are 4MP. În zona camerei ecranul are pixeli minimi pentru a ajuta camera la fotografii mai clare. Această cameră are o diafragmă f / 1,8 și un câmp vizual de 80 de grade. Acești pixeli sunt destul de mari, totuși, iar diafragma nu este nici ea rea, astfel încât camera ar putea să ne surprindă.

Samsung a spus că folosește așa-numita „tehnologie de afișare Eco” pentru a utiliza o cameră sub-afișaj. Se spune că ecranul este cu 29% mai luminos (comparativ cu Galaxy Z Fold 2), în timp ce consumă mai puțină energie.

Balamaua revoluționară Hideaway permite dispozitivului să rămână în poziție în orice unghi pentru experiențe inovatoare ale utilizatorului cu modul Flex. Telefonul a fost supus mai multor teste de pliere și rezistă la peste 200.000 de plieri. Acest lucru înseamnă aproximativ 100 de plieri pe zi timp de cinci ani.

Noutatea față de Samsung Galaxy Z Fold 2 o reprezintă camera sub ecran, procesorul Snapdragon 888, dar și certificarea pentru rezistență la apă. Galazy Z Fold 3 este certificat IPX8. Litera „X” din IPX8 ne spune că smartphone-ul pliabil nu a fost testat pentru rezistența la praf. Numărul 8 înseamnă că telefonul poate rezista la apă cu adâncimea de 1,5 m timp de 30 minute.

O altă noutate o reprezintă compatibilitatea cu stiloul S Pen. Numai ecranul interior este compatibil cu stylusul Samsung. Cu toate acestea S Pen este un accesoriu opțional, nu are slot pentru cazare în genul seriei Galaxy Note 20. Stiloul trebuie cumpărat separat și costă, S Pen Fold Edition (49€), iar un S Pen Pro (99€). Ambele pot fi folosite pe Galaxy Z Fold 3, modelul Pro fiind mai mare poate fi folosit și pe alte telefoane și tablete Samsung, gen Galaxy S21 Ultra.

Noul pliabil Samsung va fi mai ieftin decât modelul Fold 2, va costa în Europa 1.799 de euro. Samsung Galaxy Z Fold 3 va la vânzare din 27 august, momentan este doar la pre-comandă. Va fi disponibil în culorile Phantom Black, Phantom Green și Phantom White.

 


Scrie un comentariu

trimite