Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sala Ferdinand găzduiește un concert cameral susținut de artiști din Budapesta

Marți, 2 aprilie 2019, începând  cu ora 18.00, în Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ va avea loc prima întâlnire din acest an între orașele înfrățite Arad și Sectorul XII – Hegyvidék Budapesta (Ungaria).

Sala Ferdinand găzduiește un concert cameral susținut de artiști din Budapesta
Comentează 0

În cadrul evenimentului se va semna Programul de colaborare culturală din 2019 a celor două orașe, dar va avea loc și un moment artistic susținut de formația de muzică de cameră „Divertimento” din Sectorul XII.

Acordul de înfrățire între municipiul Arad și Sectorul XII – Hegyvidék din Budapesta a fost semnat în 18 mai 2015,  scopul  acestuia fiind  de intensificare a relațiilor de colaborare în domeniile de interes comun (cultural, artistic, științific, educativ, sportiv, economic, social, protejarea mediului, administrație publică locală). Părțile au dorit totodată dezvoltarea unei colaborări pentru punerea în valoare a patrimoniului etnografic specific celor două comunități.

Ansamblul „Divertimento”  aparține Școlii de muzică „Solti György” din orașul maghiar și este alcătuit din profesori de muzică, precum și foști elevi ai școlii. Invitații vor readuce muzica de cameră în frumoasa sală a primăriei. Publicul va putea asculta următoarele lucrări: Mozart – Divertimento în fa major, Béla Bartók – Dansuri populare românești, Orbán György – Muzică de bal pentru Groful Razumoffsky, Johann Strauss II – Pizzicato Polka și V. Weiner Leó – Divertimento.

Intrarea este liberă.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite