Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Român prins la volan cu permis fals de America

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat un bărbat din România care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere din Statele Unite ale Americii fals.

Român prins la volan cu permis fals de America
Comentează 1

În data de 05.12.2018, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I - Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul român B.L, în vârstă de 46 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz tip C220 CDI, înmatriculat în România.

La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere. Acesta a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din statul Florida – Statele Unite ale Americii şi un document „International Drivers Licens” în care sunt înscrise aceleaşi date ca şi în permisul sus-menţionat.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false, în plus s-a constatat ca acestea nu sunt eliberate de o autoritate recunoscută de către statul român.

Extinzând cercetările, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere în urma unui examen, pe numele lui fiind eliberate cele două documente. Acesta a mai adaugat ca nu ştia că aceste documente nu sunt recunoscute de statul român.        

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor  de  conducerea pe drumurile publice a  unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere  şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite