Robert Muresan leader cu o etapă dificilă.
Campionatul European BMU de Motociclism Viteză pe Circuit desfașurat la Serres Grecia a avut parte de două etape pe cât de dificile pe atât de spectaculoase.
Etapele 8 si 9 BMU care au contat și ca etape 7-8 în Campionatul Național Individual de Motociclism Viteză pe Circuit au stat sub semnul unei temperaturi foarte ridicate care a creat mari probleme tuturor echipelor iar temperatura asfaltului de până la 58° a făcut alegerea pneurilor o loterie.
La clasa mare SuperBike 1000 unde lupta pentru titlu este deschisă, Robert Mureșan #95s-a confruntat cu o avarie la propulsor încă de Joi, echipa sa de tehnicieni lucrând nu mai puțin de 31 de ore pentru a remedia avaria. Robert a ratat FP 1 și FP 2 dar a prins în extremis antrenamentul 3.
Calificările au fost unele ușor sub asteptările celor trei care se bat la titlu, Robi și Choy acuzând lipsă de putere iar Angel Karanyotov #79 pe de cealaltă parte cu probleme electronice.
În prima cursă problemele au continuat în special pe parte de racire, dar cursa a fost un adevarat spectacol, unde Angel Karanyotov #79 – Ducati plecat primul s-a desprins și un Martin Choy #77 – BMW care forțează, cade după parabolică și lasă locul 2 lui Robert Mureșan #95 Ducati care și-a menajat motocicleta preferând un rezultat bun cu 20 de puncte care îl repoziționează ca leader în Campionatul European BMU.
Pe poziția a treia vine Bogdan Vrajitoru #30 de la CSM București după o cursă frumoasă și bine pregătită, iar pe 7 si 8, Adrian Zelca #127 și Laurentiu Mocanu #40.
Etapa de Duminică avea să aducă o temperatură și mai mare, ceea ce a determinat retragerea câtorva sportivi din Bulgaria.
Cu un start bun și primele tururi care încă nu afectase răcirea, cei trei rideri de la șefia SuperBike 1000, coboara sub 1:19 un timp greu de atins în condițiile date si ne oferă o cursă de urmărire, unde Choy nu a mai riscat nimic sosind pe 2, Angel Karanyotov #79 a mers constant terminand primul iar Robert Mureșan #95 și-a conservat poziția a treia pînă la final dar și poziția de leader în ambele campionate.
Robi ne declara: „Ne așteptam la o cursă dificilă, știam că temperatura nu ne va ajuta și că motocicleta o să sufere. Odată cu avaria avuta la prezonul chiluloasei a trebuit să depunem un efort uriaș ca să ramînem în cărți, vreau să mulțumesc echipei mele de mecanici care au facut eforturi foarte mari. Cu toate că am întâmpinat probleme sunt bucuros că am luat cele mai bune decizii și am reușit să ne îndeplinim obiectivul de a reveni pe prima poziție în clasament. O să ne pregătim temeinic pentru finala de acasa din octombrie unde ne dorim să obținem un nou titlu european BMU.
Mulțumesc clubului CSM Bucuresti, echipei mele, Ducati Romania, sponsorilor, celor de acasa care mă susțin, fanilor si prietenilor, ramane-ti aproape!„
Tot la clasa SuperBike 1000 Bogdan Vrajitoru #30 a venit pe 5, Adrian Zelca #127 și Laurentiu Mocanu #40 pe 8 respectiv 9.
SuperSport 600
Două curse spectacol cu pratogonist Ionel Pascotă #20 unde în prima cursă în luptă deschisă cu Alexander Georgiev #94, a făcut o cursă tactică de urmărire testând frânările târzii, ca spre finalul cursei să facă ușor depășirea iar după desprindere, Alexander Georgiev #94 lasându-se momit, greșește și cade spectaculos dar fără urmări pentru pilot.
Ionel Pascota #20
Un bun rezultat îl obține Dan Mainescu #134 care sosește pe 3, iar Alexandru Bar #19 venit pe 5 îl devansează pe Adrian Petrovici #96 venit pe 7 după o îeșire în decor.
Cursa de Duminică la fel de spectaculoasă îl aduce în prin plan pe Ionel Pascotă #20 care foloseste aceeași tactică cu o cursă de urmărire și care face depășierea și desprinderea către poziția 1.
Timpi excelenți face Alexandru Bar #19 pe MV Agusta sa și după o cursă deosebită reusește depășirea lui Petrovici în ultimul tur și sosește pe 3, bulversân mecanicii care se îndreptau spre boxe în loc de podium.
La nici 2 secunde soseste pe 4 Adrian Petrovici #96 care nu a fost în forma maximă, îar pe 6 vede steagul în pătrățele Dan Mainescu #134 de la CSM.
Formula 1000 ne-a adus un Adrian Rus #97 clasat pe un loc 2 la mare bătaie cu Ciprian Trifan #888 de la CSM Odobești care nu reușește depășirea planificată datorită opririi premature a cursei cu steag roșu la 60% din cursă, cursă ce conform regulamentului nu a mai fost reluată. Steagul roșu a fost provocat de Alexandru Szekely #127 care plecat de pe 2 reușește depășirea lui Boyko Bozhinov #5 dar face un highside după virajul 12, cade spectaculos și rămâne blocat foarte aproape de marginea circuitului. Din nevericire accidentul lui Alexandru s-a soldat cu o fractură de claviculă ce l-a scos din calcul pentru cursa a doua, dar are suficient timp de refacere pentru runda finala de la viteză și cea de la Supermoto.
Slobodan Ivceski #1 a avut deasemnea parte în primul tur de o căzătură în virajul 10, făcând deliciul publicului cu o a doua trântă la plecarea de pe loc unde spatele i-a fugit pe iarbă.
De situație a profitat din plin Sorin Pop #7 care a progresat de la cursa la cursă urcînd pe podiumul național pe poziția 3.
Duminica lucrurile nu au fost mai simple, Boyko Bozhinov #5 se desprinde, Adrian Rus #97sosește pe 2 scăpat de presiunea riderului din spate care cade, este urmat de Slobodan Ivceski #1 care nu mai comite nici o eroare iar pe 4 Ciprian Trifan #888 care la rândul său nu reușește să îl lipească pe Slobodan ca în etapa de pe Motorpark.
Deloc surprinzător pe locul 3 la național vine Sorin Pop #7 care face și o îmbunătățire de timp personală.
Formula 600 poate cea mai spectaculoasă prin luptele primelor 4 și a grupurilor din spate au adus în prin plan un Vlad Neaga #197 care a dus o luptă susținută în primii 4, Vlad termina pe 3 urmat de Robertino Dumitru #56 de la CSM cu un bun progres de timpi cu o motocicleta cu probleme pe partea de frâne.
Dumitru Robertino #56
De salutat este venirea pe 11 a lui Sorin Alamorean #11, cunoștința noastră și de la OldTimer, urmat de Diavolul Tazmanian Titi Moldoveanu #28 AKA SpiderMan. Titi a reușit un personal best coborând la 1:28
Numarul lui Marquez 93 nu l-a mai ajutat de această data pe Ciprian Vadasan #93, care cu probleme de suspensie soseste pe 14, preferând să meargă la modul safe.
Cursa de duminică aduce un Vlad Neaga #197 mai slab decât în prima zi afectat de accidentul coechipierului său și de o alegere nefericită de pneu, dar și de un Robertino Dumitru #56 pe val, foarte motivat care coboara la un 1:24.130 presându-l pe Neaga pentru ture bune, dar nereușind depășirea.
Vlad Neaga #194
Vlad termină pe 5, Robertino pe 6 și un Adrian Aelenei #709 pe 9 care urcă din nou pe podiumul național pe treapta a treia.
Vă așteptăm la Runda Finala din octombrie la MotorparkRomania