Totul sau nimic pentru Pâncota. "Trebuie să învingem cu orice preț"
Şoimii Pâncota a dat un pic de speranţă Tărlungeniului, în meciul de miercuri. Trupa dn Braşov a câştigat neaşteptat de lejer în faţa echipei din Podgorie, şi lucrurile s-au complicat din nou pentru elevii lui Zsolt Musznay. Mâine, de data aceasta la Pâncota, cele două formaţii se vor înfrunta din nou, într-un joc cu implicaţii extreme atât pentru Pâncota cât şi pentru Tărlungeni în play-out.
„Nu am fost concentrați, nu ne-am ajutat unii pe alții, au fost destule nesincronizări neașteptate și neonorante pentru noi. În plus, am dat peste o echipă foarte motivată, decisă să câștige primul lor meci în play-out. Și, spre deosebire de alte partide în care se plângeau de ratări, sau de erori ale arbitrilor în favoarea lor, acum a fost invers. S-au întors, le-a ieșit totul. Sâmbătă îi întâlnim din nou pe cei de la Tărlungeni și trebuie să-i învingem cu orice preț. Cel mai important este să ne revenim din punct de vedere fizic, pentru a ne putea face jocul obișnuit. Eu zic că ieri a fost un accident, suntem mai buni decât ei, dar trebuie să o demonstrăm pe teren. Punctele sunt foarte importante, căci am căzut din nou pe loc de baraj și nu ne convine deloc acest lucru", spune funadşul şoimilor, Gabriel Siminic.