Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Remiză în aşteptarea derby-ului: Chindia Târgovişte - UTA 1-1

UTA a scos 4 puncte din dispute consecutive în deplasare. După succesul de sâmbătă, azi, arădenii au remizat la Târgovişte.

Remiză în aşteptarea derby-ului: Chindia Târgovişte - UTA 1-1
Comentează 0

UTA a avut prima mare ocazie, în minutul 11, când Curtuiuş a reluat peste din 7 metri. Gazdele au replicat imedait, dar nici Popa nu a găsit drumul spre gol. Portarul arădenilor Miron a intervenit în 2 rânduri, la final de o primă repriză albă, care s-a derulat şi pe o ploaie torenţială, însoţită şi de grindină.  

La 10 minute de la reluare gazdele marchează prin Cherchez, golul este însă anulat pentru offside. Aceluiaşi Cherchez i se anulează un nou gol, după care, în minutul 74 Ispas deschide scorul, cu latul, din 11 metri, 1-0. Arădenii presează, şi Hlistei e aproape de egalare. Una care vine în minutul 88: Burlă execută senzațional o lovitură liberă de la 38 de metri lateral dreapta și mingea merge în vinclu după ce a mușcat și din transversală! Până la final nu se mai ntâmplă nimic, şi UTA are meci sâmbătă, acasă cu Gaz Metan Mediaş, în derby-ul pentru primul loc.

UTA: Miron – Manea, Botiș, Gligor, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tănase (Rus), Copil (Hlistei) – Roman (Man), Curtuiuș.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite