Record pentru România: încasează pensie de 51 de ani
Cea mai lungă perioadă de încasare a pensiei, de 51 de ani, este a unei pensionare care a împlinit 106 ani în luna decembrie a acestui an, potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice din România (CNPP), remise la solicitarea Agerpres.
Aceasta a ieșit la pensie în anul 1965. Conform datelor CNPP, în sistemul public de pensii, durata medie de plată a pensiei pentru beneficiarii din 2015 a fost de 18 ani și 3 luni.
De asemenea, datele instituției arată că în primele 10 luni din acest an, numărul de pensionari înscriși în sistem a fost de 233.379, iar numărul persoane care au ieșit din sistem a fost de 248.277.
sursa: realitatea.net