Recidivist condamnat pentru trafic de droguri prins după ce a furat din curtea unui imobil
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Supraveghere Comunitară aflați în patrulare în zona Boul Roșu au fost sesizați, în după-amiaza zilei de ieri, cu privire la furtul unui obiect din curtea unui imobil de pe strada Tribunul Dobra, evaluat la 300-400 euro.
„În baza datelor de identificare furnizate de păgubit, polițiștii locali au procedat la verificări în zonă și, după 5 ore de căutări, aproximativ la orele 21ºº, au luat contact chiar în fața magazinului Profi din Piața Arenei cu M.A.V., în vârstă de 22 de ani, domiciliat în Arad.
Conform propriilor declarații, bărbatul are antecedente penale, fiind eliberat de aproximativ șapte luni din penitenciar, unde a finalizat o condamnare pentru trafic de droguri. Invocând lipsa mijloacelor de subzistență, MAV, domiciliat în zonă, a recunoscut că, în seara zilei de 20.07.2020, a sustras bunul reclamat. Respectivul a fost predat polițiștilor din cadrul IPJ Arad pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale.