Răzvan Cadar, vicepreședinte al CJA: „Am alocat 5,5 milioane de lei pentru proiectele comunităților locale”
Consiliul Județean Arad a alocat 5.519.000 lei, din fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean Arad, sume provenite din cota de 6% din impozitul pe venit. De acești bani beneficiază 24 de primării, iar finanțarea vizează fie suplimentarea sumelor pentru diferite proiecte, fie pentru demararea unor proiecte noi. Cele 24 de unități administrativ-teritoriale sunt orașele Curtici, Ineu, Lipova, Pecica, Sântana și Sebiș, respectiv comunele Conop, Covăsânț, Fântânele, Frumușeni, Ghioroc, Hălmagiu, Hălmăgel, Livada, Macea, Mișca, Olari, Șagu, Șepreuș, Șimand, Șiria, Socodor, Vârfurile și Vinga.
„La începutul anului, am păstrat o rezervă de bani din ceea ce reprezintă fondul aflat la dispoziția Consiliului Județean, cotă din TVA, care este distribuit primăriilor. Acum, am alocat întreaga sumă rămasă, peste 5,5 milioane de lei, pentru ca administrațiile locale să își poată continua proiectele începute. Menționez că, așa ca întotdeauna, am răspuns solicitărilor administrațiilor locale, dar am aprobat cererile în ordinea depunerii dosarelor. Sunt convins că acești bani contribuie la dezvoltarea fiecărei comunități”, a precizat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Cele 5,519 milioane de lei au fost repartizate după cum urmează:
- Curtici – 300.000 lei, pentru Obținerea autorizației de funcționare la Liceul Ion Creangă (obiectiv nou);
- Ineu – 300.000 lei, pentru Reabilitare și mansardare școala clasele I-IV (150.000 lei, suplimentare sumă) și pentru Creșterea eficienței energetice la clădirile publice Sediu Primărie și Casa de Cultură (150.000 lei, obiectiv nou);
- Lipova – 200.000 lei, pentru Reabilitarea și dotarea liceului Atanasie Marienescu, respectiv a școlii generale Radna cu clasele I-VIII (suplimentare sumă);
- Pecica – 300.000 lei, pentru Ajutor financiar nerambursabil prin AFIR-GAL pentru obiectiv „Consolidare, reabilitare și modernizare Cămin Cultural Turnu și amenajare curte” (obiectiv nou);
- Sântana – 300.000 lei, pentru Asfaltare străzi în orașul Sântana (suplimentare sumă);
- Sebiș – 300.000 lei, pentru Creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei la Şcoala Generală (suplimentare sumă);
- Conop – 200.000 lei, pentru Modernizare DC 83 - Sistematizare pe verticală DC 83, DC 61A și zona Arăneș (obiectiv nou);
- Covăsânț – 200.000 lei, pentru Realizare 2 poduri și cale acces Valea Mare (suplimentare sumă);
- Fântânele – 200.000 lei, pentru Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ - Școala Primară Fântânele (50.000 lei, obiectiv nou), respectiv Construire piste biciclete în localitatea Fântânele (150.000 lei, obiectiv nou);
- Frumușeni – 241.000 lei, pentru Înființare rețea distribuție gaze naturale presiune medie în localitățile Frumușeni și Aluniș (81.000 lei, suplimentare sumă), pentru Extindere rețea canalizare menajeră comuna Frumușeni (120.000 lei, obiectiv nou), respectiv Parcuri fotovoltaice comuna Frumușeni (40.000 lei, obiectiv nou);
- Ghioroc – 250.000 lei, pentru Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrative teritoriale (obiectiv nou, suplimentat cu încă 200.000 de lei, bani relocați de Primăria Ghioroc de la un alt proiect local: reparații străzi);
- Hălmagiu – 250.000 lei, pentru Modernizare D.C. 50 B și străzi aferente din localitatea Leașa (obiectiv nou);
- Hălmăgel – 200.000 lei, pentru Refacere pod între Hălmăgel și Luncșoara DC 46 km 8+969 Luncșoara (obiectiv nou);
- Livada – 150.000 lei, pentru Construire rețea de canalizare în comuna Livada (suplimentare sumă);
- Macea – 250.000 lei, pentru Pistă de biciclete în intravilanul localității Macea (obiectiv nou);
- Mișca – 200.000 lei, pentru Reabilitare interior și exterior Grădinița Mișca (suplimentare sumă);
- Olari – 58.000 lei, pentru Rețea de canalizare și stație de epurare în comuna Olari (obiectiv nou);
- Șagu – 250.000 lei, pentru Proiectare și execuție Casă mortuară localitatea Fiscut (obiectiv nou);
- Șepreuș – 120.000 lei, pentru Studiu de fezabilitate privind distribuția de gaze naturale (obiectiv nou);
- Șimand – 200.000 lei, pentru Modernizare drum agricol în comuna Șimand (obiectiv nou);
- Șiria – 300.000 lei, pentru Reabilitarea unor strazi și a drumurilor comunale DC 91 și DC 94 (obiectiv nou);
- Socodor – 250.000 lei, pentru Renovare energetică moderată a Grdiniței de copii cu PN Socodor (200.000 lei, obiectiv nou), respectiv Renovare energetica moderata a corpului de vestiare din cadrul bazei sportive (50.000 lei, obiectiv nou);
- Vârfurile – 200.000 lei, pentru Modernizare Drum comunal DC 42 și străzi în localitatea Măgulicea (suplimentare sumă);
- Vinga – 300.000 lei, pentru Extindere rețele de canalizare menajeră și extindere stație de epurare în localitatea Vinga (obiectiv nou).