Răzvan Cadar: „Mulțumim Casei Regale pentru solidaritate”
Casa Regală face parte din comunitatea din Săvârșin, prin prezența istorică în localitate dar și prin grija pe care o arată față de oamenii de acolo. Unitatea de Asistență Medico-Socială Săvârşin a primit o donație constând în saltele şi echipamente pentru paturi, precum şi un punct de spălătorie. Majestatea Sa Margareta a fost însoţită de Principesa Sofia la acest eveniment caritabil, din partea autorităților locale au participat primarul Ioan Vodicean și vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar.
La acest gest de solidaritate s-au alăturat, la invitația primarului Ioan Vodicean, Cetatea Voluntarilor, Asociația „Viața, Fapta Dragostei” și Bianca Tirsin, Miss Universe România, care au adus și împărțit surprize de Crăciun.
„Mulțumim Casei Regale, Majestății Sale Margareta, partenerilor Casei Regale și voluntarilor din Arad. Este o acțiune de solidaritate, care îi ajută pe oamenii de aici să simtă spiritul sărbătorilor, să știe că în comunitatea locală nu sunt singuri. Sprijinul Familiei Regale pentru Săvârșin este deja o tradiție și suntem mândri că aici, la Săvârșin, în județul Arad, se simt acasă. Ne bucurăm că și în acest an, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, şi Principele Radu se vor afla la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou, alături de Principesa Sofia”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.