Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Răzvan Cadar, după vizita de astăzi de la Brazii: „Este necesar să avem în vedere măsuri cât mai clare pentru prevenirea unor astfel de dezastre” (FOTO)

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, și coordonator al celulei de criză la nivel de instituție, împreună cu Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu prefectul Toth Csaba și deputatul Sergiu Bîlcea au fost pe teren, în zona Brazii,  pentru a constata pagubele materiale și, din păcate, și umane.

Răzvan Cadar, după vizita de astăzi de la Brazii: „Este necesar să avem în vedere măsuri cât mai clare pentru prevenirea unor astfel de dezastre” (FOTO)
Comentează 0

„Vreau să îi mulțumesc domnului ministru pentru promptitudine și pentru vizita de astăzi, din județul nostru. Evenimentele prin care trec cetățenii comunei Brazii sunt triste și, în aceste momente, avem nevoie de solidaritate cu cei care suferă de pe urma acestui dezastru natural! Întreaga zonă a fost afectată, ieri, de inundații, iar oamenii, mai mult ca niciodată, au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor”, a declarat Răzvan Cadar.

Consiliul Județean Arad va interveni, conform atribuțiilor, pentru a ajuta cetățenii zonei calamitate, în special în domeniul refacerii drumurilor județene afectate, pentru a permite accesul la proprietățile oamenilor.

„Vom colabora și cu celelalte instituții guvernamentale pentru a se dispune cât mai repede măsurile necesare pentru revenirea la normalitate și recuperarea pagubele pe care le-au suferit cetățenii. De asemenea, cred că este necesar, în continuare, să avem în vedere măsuri cât mai clare pentru prevenirea unor astfel de dezastre, pentru a reduce pagubele și pentru a împiedica pierderea de vieţi omeneşti”, a subliniat Răzvan Cadar.

În încheiere, reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că în măsura unor noutăți privind situația de la Brazii, vor informa în continuare opinia publică și autoritățile implicate.

Galerie foto (5)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite