PUZ pentru construirea a peste 2.700 de locuințe în zona Vlaicu
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de vineri a Consiliului Local Municipal se află un proiect de vizează aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal și a unui Regulament Local de Urbanism pestru construirea a peste 2.700 de locuințe în Vlaicu.
Terenul pe care va fi ridicat ansamblul de clădiri rezidențiale, comerciale și prestări servicii are o suprafață de 175.518 mp. Vor fi ridicate locuințe colective cu apartamente, garaje, parcări, puncte gospodărești, dar vor exista și spații comerciale mici, cabinete medicale și alte dotări sau servicii în spații situate la primul nivel al imobilelor de locuit. „Se vor asigura minim 1 locuri parcare/garare/apartament, pentru spații cu altă destinație decât cea rezidențială se va asigura minim un loc de parcare pentru 50mp de arie utilă. Staţionarea autovehiculelor va fi asigurată în afara spaţiilor publice, pe parcela sau în parcări situate la maxim 500m distanță de locuință. Se vor edifica circa 2300 apartamente și circa 2350 de locuri de parcare”, se arată în PUZ. În ceea ce privește regimul de înălțime a imobilelor care vor cuprinde primele 2.300 de apartamente despre care se vorbește în document, acesta va fi de S/D+P+8+Eretras, dar nu mai mare de 36 metri.
Alte aproximativ 450 de apartamente, cărora le revin circa 1.440 locuri de parcare vor fi amplasate într-o zonă de locuințe individuale și colective mici, cu un regim maxim de înălțime de S/D+P+1e/M(Er), dar nu mai mare de 10 metri.
Accesul principal se va face din Calea Aurel Vlaicu, iar accesul secundar se va realiza de pe Calea 6 Vânători și strada Rarău. Proiectanții mai vorbesc și despre prelungirea străzii Roșiori, care va permite dezvoltarea a unui acces suplimentar dinspre Calea Aurel Vlaicu.
Un alt proiect mai mic în Șega
Un alt PUZ și RLU, aferent unui teren de data aceasta mai mic, de doar 7.418 metri pătrați, aflat în zona Șega, va fi de asemenea pe masa consilierilor locali. Terenul ar urma să fie împărțit în 20 de parcele dintre care 17 cu destinație rezidențială. Aici regimum maxim de înălțime va fi de S(D)+P+2E+M, respectiv maxim 12 metri la streașină și maxim 15 metri la coamă. Cât despre acces, acesta urmează să se facă ca până acum pe drumul aflat în continuarea străzii Constantin Brâncoveanu.
Fotografia are rol ilustrativ