Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PSD Arad este împotriva producătorilor locali din piaţa Mioriţa

PSD Arad este împotriva producătorilor locali din piaţa Mioriţa
Comentează 1

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Partidului Social Democrat, aceştia vorbesc despre condiţiile din Hala Agro-Alimentară Mioriţa, spunând că acestea sunt de proastă calitate. Afirmaţie care este total falsă, hala fiind una nouă şi respectând toate normele europene. Hala din zona Mioriţa are toate autorizaţiile necesare funcţionării, inclusiv pe cele de la Direcţia Sanitar Veterinară şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Ba chiar toată încăperea beneficiază de climatizare. Faptul care demonstrează că hala este una modernă, o reprezintă gradul de ocupare care este de apoximativ 90% din capacitatea sa. De asemenea, producătorii locali care au marfă grea cum ar fi lubeniţa sau varza au beneficiat de locuri pe platoul din afara sălii, pentru a-şi putea comercializa mult mai uşor marfa. Prin acest atac al PSD Arad, aceştia au lovit în fermierii şi producătorii locali, care de asemenea au toate avizele şi actele necesare pentru a face comerţ. Cei din PSD au uitat că timp de opt ani au fost la guvernare şi inclusiv în fruntea agriculturii din România, dar cu toate acestea rezultatele au fost nule. Majoritatea fermierilor s-au plâns de faptul că statul nu a ajutat niciodată iniţiativa privată. În timpul guvernării PNL, în urmă cu câteva săptămâni, Ministerul Agriculturii a ajutat şi a îndrumat fermierii să acceseze fonduri europene pentru irigaţii, fonduri care s-au dat în totalitate într-un timp record. 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite