Proiectul „Donator de fapte bune” în sprijinul familiilor nevoiaşe
„Donator de fapte bune” este proiectul iniţiat de tânărul voluntar, Valentin Căldăraş, care vine în sprijinul familiilor nevoiaşe. Acesta alături de mai mulţi voluntari au găsit sponsori şi au strâns alimente pentru mai multe familii din Lipova, Ţela, Zăbrani, Neudorf, Secusigiu şi cei din zona Mărului. Prin acţiunile lor, nu mai puţin de 700 de persoane au beneficiat de un real ajutor, primind o plasă ce conţinea alimente de bază. Aceştia au împărţit 250 de plase familiilor nevoiaşe, exact câte şi-au propus. „După cele văzute în mediul on-line, am încercat sa creez pe agenda mea acest mic proiect în care sa vad dacă aş putea avea resursa de hrană, cât și cea financiara pentru a oferii unei familii o plasă cu alimente de zece kilograme. În urma analizei pe care am făcut-o am găsit oamenii care ar putea dona, am creat printr-un ONG aceasta campanie și am reușit să abordez fiecare om în parte care știu că ar fi fost disups să se alăture și care poate să ofere ceea ce este nevoie pentru fiecare familie în parte. Doresc sa va mărturisesc că am reușit prin dumneavoastră sa îmi ating scopul proiectului și sa oferim pentru câteva zile o plasă cu alimente de baza din care sa își poată găti fiecare familie în parte cum știe mai bine. Nu a fost ușor deoarece nu am mai creat o astfel de campanie, dar sa reușit mai mult decât ne-am fi așteptat cu toții și într-un timp foarte scurt”, a declarat Valentin Căldăraş. Pentru mai multe imagini din proiect, dar şi pentru a putea fi la curent cu acţiunile pe care le desfăşoară, puteţi urmări pagina de Facebook a lui Valentin.