Proiecte importante pentru arădeni, votate în prima şedinţă extraordinară a lunii septembrie
În prima zi a lunii septembrie, consilierii locali au fost convocați în sedință extraordinară cu 13 proiecte pe ordinea de zi. Cu această ocazie au fost aprobate fondurile necesare continuării în municipiul Arad a programului guvernamental “Masa caldă”, a banilor necesari pentru achiziționarea de materiale de protecție-măști și dezinfectanți- pentru elevii din familii cu venituri modeste și nu în ultimul rând a fost aprobată, în unanimitate, prelungirea, în aceeași termeni și condiții, a contractului de închiriere a imobilului de pe strada Mihai Eminescu unde elevii Colegiului Național <> se vor muta odată ce acel imobil va fi disponibil. Și tot azi, consilierii locali prezenți în Sala Regele Ferdinand au fost de acord cu alocarea fondurilor necesare pentru realizarea documentațiilor de avizare a lucrărilor de investiții pentru mai multe obiective din Cetatea Aradului.
“Prin rectificare bugetară am alocat peste 850.000 de lei pentru continuarea programului Masa caldă la Școala Gimnazială <>, Liceul Tehnologic <> și Școala Gimnazială << Adam Nicolae>>. Apoi, întrucât lucrările de reabilitare a Colegiului Economic sunt pe final, iar elevii acestei instituții de învățământ vor reveni în curând în clădirea din Piața George Enescu, am convenit cu părinții și conducerea Colegiului Național << Elena Ghiba Birta>> ca în momentul în care spațiul închiriat pe strada Mihai Eminescu va fi eliberat, elevii colegiului unde reabilitarea este în desfășurare, să fie mutați acolo. Am aprobat azi în CLM să închiriem în continuare spațiul pentru învățământul arădean. Ne pregătim cu măști și dezinfectanți pentru începerea noului an școlar. Am alocat bani pentru materiale de protecție, iar în paralel dăm drumul unei licitații pentru achiziționarea de tablete și materiale de protecție. Deoarece există posibilitatea finanțării europene nu ne permitem să pierdem timpul. Prin urmare am alocat bani școlilor care își vor putea cumpăra din timp materiale de protecție pentru elevi. Nu în ultimul rând pentru că am avut vizita Primului Ministru, pentru că avem semnat un protocol între Guvernul României, Ministerul Fondurilor Europene și Primăria Arad prin care se dorește revitalizarea Cetății Aradului, iar promisiunea guvernamentală este de minim 80 milioane de euro, azi am făcut primii pași prin rectificarea noastră de buget alocând bani pentru ceea ce înseamnă DALI-Documentații de Avizare a Lucrărilor de Investiții – la ceea ce există în Cetate: mănăstire, cele două porți de intrare, bastioanele, cele două corpuri de clădire, bani pe care nu-i vom consuma din bugetul Aradului pentru că vor fi susținuți financiar fie din fonduri europene, fie din bani guvernamentali. Pentru a câștiga timp și pentru a putea face demersurile legale în ceea ce înseamnă documentații aveam nevoie de această alocare bugetară. Considerăm că în acest fel nu ratăm nici finanțările europene și în același timp avem și un partener de nădejde în Armata României pentru care, cu siguranță, se va găsi o soluție onorabilă în viitorii ani.”, a declarat primarul Călin Bibarț la finele ședinței etraordinare de marți 1 septembrie 2020.