Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

PROIECT. Toate pensiile cresc în două etape în 2017

Parlamentarii ar putea aproba mărirea tuturor pensiilor începând cu 1 iulie 2017, dacă vor vota în favoarea unui proiect privind modificarea legii sistemului unitar de pensii publice.

PROIECT. Toate pensiile cresc în două etape în 2017
Comentează 0

Proiectul de lege privind creşterea pensiilor are în vedere mărirea în trepte a valorii punctului de pensie, la 40% din venitul mediu brut de la 1 ianuarie 2017 şi apoi la 45%, de la 1 iulie 2017.

"De ani buni, pensionarii României reclamă acest abuz al statului, care, pur şi simplu, a "naţionalizat", printr-o lege aprobată prin rapt, o parte a pensiei cuvenite fiecărui cetăţean care a muncit cinstit zeci de ani şi a cotizat pentru a avea un trai decent la vârsta senectuţii. (...) De ani, împotriva pensionarilor români se duce o politică de genocid. Dar pensionarii nu sunt doar nişte CNP-uri. Au nume şi prenume, au chip şi suflet. Sunt părinţii, bunicii sau străbunicii noştri. Sunt cei care şi-au luat bucătura de la gură ca să ne fie nouă mai bine. Au fost umiliţi prea mult", se arată în expunerea de motive semnată de Cristiana Anghel, care atrage atenţia asupra faptului că unii bătrâni nu îşi permit nici măcar coşul minim zilnic, în timp ce guvernanţii se vaită că nu au de unde să le crească veniturile.

În prezent, valoarea punctului de pensie este de 871,7 lei, adică 32,5% din câştigul salarial mediu brut de 2681 lei. Dacă modificarea propusă de Cristiana Anghel şi alţi colegi senatori va primi vot favorabil, de la 1 ianuarie valoarea punctului de pensie ar urma să crească la 1072,4 lei, iar de la 1 iulie 2017 aceasta ar ajunge la 1206,45 lei.

Sursa romaniatv.net


Scrie un comentariu

trimite