PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în primele zile ale lui 2017
Vremea se răceşte în primele zile ale lui 2017, iar în Transilvania temperaturile vor scădea sub pragul gerului (-20 de grade). În a doua parte a săptămânii vremea se încălzeşte uşor, revenind aproape de normele perioadei.
LUNI, 2 IANUARIE
Valorile termice diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -3 grade in estul Transilvaniei și 11 grade in Oltenia dar si in zonele subcarpatice din Muntenia. Cerul va fi mai mult senin, ziua, dar începând de seara se va înnora treptat în regiunile intracarpatice. Vor cădea precipitații slabe, mixte, local în Banat si in Crișana şi predominant sub formă de ninsoare la munte, cu precădere în Carpaţii Occidentali, iar izolat şi în Maramureş şi vestul Transilvaniei. Vor fi condiţii de polei.
Vântul va sufla cu intensificări la munte, în special la altitudini mari, dar şi în Delta Dunării. Temperaturile minime, apropiate de cele normale pentru această perioadă, se vor situa între -9 și0 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineața și noaptea, în zonele joase vor fi condiții de ceață.
MARTI, 3 IANUARIE
Temperaturile vor scădea faţă de ziua precedentă, astfel încât vremea va deveni rece pentru această dată, mai ales noaptea cand va fi ger local in nord și în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în depresiuni și 9 grade în extremitatea de sud a ţării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -15 și -1 grad. În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a teritoriului, unde vor mai fi ninsori, iar în Banat precipitaţii mixte, însă noaptea cerul va deveni variabil.
În sud şi in sud-est, înnorările vor fi temporare si doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Izolat, vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în sud-vest si in est. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.
TENDINŢE
Miercuri
Valorile termice, în special cele diurne, vor fi apropiate de normalul termic al perioadei. Cerul va fi mai mult noros și local va ninge în vestul, nordul și centrul țării. În restul teritoriului vor fi posibile fulguieli, iar izolat în Dobrogea se vor semnala precipitații mixte, ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, precum și în regiunile nordice și estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 și 4 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 și 1 grad.
Joi-sâmbătă
Vremea va fi rece, iar dimineața și noaptea, geroasă, la început în vest, nord și centru, apoi în cea mai mare parte a țării. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în regiunile intracarpatice.
Sursa romaiatv.net